Wizz Air ar urma să lanseze zboruri low-cost spre New York și Toronto

Data actualizării: Data publicării:
wizz air

Wizz Air ar plănui să introducă primele zboruri transatlantice ale companiei low cost, care ar decola de pe aeroportul londonez Luton către New York și Toronto, în martie 2018, scrie aeronews.ro. Compania nici nu confirmă, nici nu infirmă informaţia, spune doar că nu comentează știri pe surse apărute în presă.

ACTUALIZARE 15:10 „Wizz Air nu comentează zvonuri sau speculaţii apărute în mass media” - este punctul de vedere transmis Digi24 de reprezentanții companiei, în urma informației publicate de site-ul specializat în știri din domeniul aviației.


Potrivit aeronews.ro, zborurile spre coasta de est a Statelor Unite ar urma să fie operate cu A321ceo (Current Engine Option), model ce are o autonomie de 5950 km. Wizz Air are 22 în flotă și trebuie să primească încă 19 până în 2019. Compania aeriană a mai comandat 10 modele în luna iunie, ele urmând să intre în flotă în 2018 și 2019.

Jozsef Varadi, CEO-ul companiei Wizz Air, a declarat că vrea să obțină certificat de operator (AOC) britanic, lucru care ar permite operatorului low-cost să înceapă zboruri directe din Londra spre SUA, dar și să anuleze o parte din efectele Brexitului asupra transportatorului aerian.

Dacă informațiile legate de zborurile spre SUA se confirmă, Wizz Air se va alătura companiilor Norwegian, WestJet, Aer Lingus, Icelandair, Air Canada și WOW Air, care operează curse transatlantice cu avioane monoculoar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri