Zelenski, discurs la Madrid: „Politica ușilor deschise a NATO nu ar trebui să semene cu vechile turnichete de la metroul din Kiev”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0703709011
Președintele ucrainean, adresându-se liderilor NATO la summitul de la Madrid. Foto: Profimedia Images

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în discursul susținut la summitul NATO de la Madrid, a cerut celor 30 de lideri ai statelor Alianței să ajute la oprirea terorii la care Rusia supune orașele pașnice ucrainene și să „găsească un loc” pentru Ucraina în spațiul de securitate comun.

Potrivit discursului său, disponibil pe site-ul Administrației Prezidențiale de la Kiev, Volodimir Zelenski a remarcat că războiul, care se desfășoară deja de mai bine de patru luni, nu ar trebui să se prelungească.

Liderul de la Kiev a cerut ca Ucraina să primească mai multe arme, în special artilerie mai modernă. Zelenski a mai remarcat că politica ușilor deschise” a NATO nu ar trebui să semene cu vechile turnichete (porțile de acces) de la metroul din Kiev.

„Erau deschise, dar când te apropiai de ele se închideau până apucai să plătești. Nu a plătit Ucraina suficient? Contribuția noastră la apărarea Europei și a întregii civilizații tot nu este suficientă? Ce mai trebuie? Eu pot să spun ce ne trebuie nouă: avem nevoie de garanții de securitate și ca voi să găsiți un loc pentru Ucraina în spațiul comun de securitate. Fie ajutați urgent Ucraina să câștige, fie doar ați amânat războiul Rusiei cu voi”, le-a spus Zelenski liderilor NATO. 

În același timp, președintele Ucrainei a declarat că, din perspectiva păcii, modul în care NATO înțelege Flancul estic trebuie regândit”. Nu este o coincidență că toate țările din est care fac parte din Alianță, toți vecinii noștri, sunt în favoarea aderării Ucrainei la NATO? Nu, acesta nu este un accident. Aceasta este logica. Asta înseamnă să cunoști realitatea în regiunea noastră”, a subliniat Volodimir Zelenski. 

Zelenski a vorbit și despre faptul că ambițiile Moscovei nu se opesc la Ucraina. Acesta nu este un război purtat de Rusia numai împotriva Ucrainei. Acesta este un război pentru dreptul de a dicta condițiile în Europa - pentru cum va fi viitoarea ordine mondială", a ținut să precizeze liderul de la Kiev în intervenția prin legătură video.  

De aceea este absolut necesar să sprijiniţi Ucraina, chiar de acum, cu arme, finanţare şi sancţiuni politice împotriva Rusiei, care îi vor tăia capacitatea de a finanţa războiul”, a motivat preşedintele ucrainean, subliniind că armata sa are nevoie în special de artilerie modernă, de rachete şi sisteme antiaeriene. „Oferindu-ne aceste sisteme, puteți opri complet tacticile Rusiei de a distruge orașe și de a teroriza civilii”, a punctat Zelenski.

„Pentru a elimina superioritatea artileriei ruse, un avantaj semnificativ, ne trebuie mult mai multe din aceste sisteme moderne, din această artilerie modernă”, a indicat preşedintele Zelenski, precizând de asemenea că Ucraina are nevoie de „circa 5 miliarde de dolari pe lună” pentru a se apăra în faţa invaziei ruse.

„(Putin) Nu se va opri la Donbas sau în sudul Ucrainei, vrea să înghită toată țara noastră, apoi pe toată lumea din Europa. Pe toți cei pe care liderii ruși îi consideră proprietatea lor, nu state independente. Acesta este scopul adevărat al Rusiei. Întrebare: ce urmează? Moldova? Statele baltice? Polonia? Răspunsul: toate!”, a mai spus Zelenski.

Citește și: Ungaria nu va susține nicio propunere care să implice NATO în „războiul ruso-ucrainean”

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri