Furtul pieselor dacice de la Muzeul Drents din Olanda a determinat ca „societatea românească, în întregul ei, să discute serios pentru prima oară în ultimii 20 de ani despre cultură şi patrimoniu românesc”, spune Răzvan Pop, directorul Bibliotecii ASTRA din Sibiu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Am ajuns să mă bucur că s-a furat coiful. Mă bucur pentru că în sfârşit cei care perorează toată ziua pe la tv, experţii în orice, politicienii main stream, influencerii şi toţi cei care îşi dau cu părerea despre orice, au descoperit cuvântul cultură. Şi tot ei au aflat că România are patrimoniu cultural. Nu cred că mai mult de 10% dintre români au avut curiozitatea de a vedea Coiful de la Coţofeneşti în mulţii ani în care a stat expus în subsolul MNIR. Dar acum suntem cu toţii vexaţi şi impresionaţi de pierderea sa alături de cele câteva brăţări dacice. La fel cum suntem şocaţi de numărul mic de cititori români deşi primul lucru la care renunţăm din casele noastre sunt tocmai cărţile”, spune Răzvan Pop pe Facebook.
Potrivit acestuia, „societatea românească, în întregul ei, discută serios pentru prima oară în ultimii 20 de ani despre cultură şi patrimoniu românesc. Şi dacă tot discută este bine să afle mai multe idei de dialog: Este bine să asculte experţi şi specialişti, oameni cu pregătirea necesară pentru a susţine un astfel de dialog. Cel care vorbeşte despre sănătate şi mediu şi politică şi business şi can-can, cu siguranţă nu este un expert în cultură şi patrimoniu cultural”.
Totodată, managerul subliniază că „poate este necesar să înţelegem că şocul social şi ideatic de la finalul anului 2024 are directă legătură cu modul în care am ignorat cultural şi patrimoniul cultural. Este bine că discutăm despre cultură şi necesitatea ei în mediul românesc. Dar dialogul trebuie să fie doct şi purtat de cei care ştiu ce vorbesc şi sprijinit de factorii decidenţi din orice fel de comunitate. Dialogul nu trebuie să fie can-can, conspiraţionist şi revanşard. Sper să ne găsim decenţa dialogului, în aceste zile”.
„Este bine să discutăm cum reevaluăm patrimoniul naţional”
El enumeră problemele care trebuie discutate şi analizate.
Este bine să discute de cum sunt plătiţi specialiştii din domeniu, mulţi dintre ei (cu cărţi şi articole publicate, cu doctorate de specialitate) gravitând în jurul salariului minim pe economie.
Este bine să aflăm că cercetătorii români, cu fonduri financiare ridicole, continuă să pună în valoare patrimoniul cultural din România, existând într-un anonimat desăvârşit, prim planul avându-l alte categorii profesionale şi financiare.
Este bine să discute despre reanalizarea practicii de susţinere financiară externă a instituţiilor culturale, total deficitară în acest moment.
Este bine să descopere că în mai mult de 70% din localităţile din ţara noastră, pur şi simplu nu există, de facto, vreo instituţie culturală, alta decât manelele de la nunţi şi alte cumetrii.
Este bine să aflăm că în România nu există vreo entitate culturală care se ridică la capacitatea infrastructurală a muzeului blamat din Olanda.
Este bine să aflăm că în oraşe precum cel din Olanda, în România, cultura nu există. Pur şi simplu.
Este bine să reevaluăm managementul cultural. Este bine să punem în prim plan performanţa, nu logevitatea şi mandatele necesare. Se discută de cât de rău este să fi manager decenii la rândul, dar este mai grav să fi manager peste o instituţie care stă închisă pe toata durata mandatului. Discuţiile au început în Minister, în anii precedenţi, acum au pierit.
Este bine să nu mai numim în funcţii importante pentru patrimoniul cultural naţional oameni care au participat activ la distrugerea sa.
Este bine să descopere că suntem ţara în care se citeşte cel mai puţin, în care avem cei mai mulţi inculţi şi analfabeţi, în care se vorbeşte cel mai puţin o altă limbă decât cea maternă.
Este bine că descoperim necesitatea dialogului, necesitatea punerii semnelor de întrebare, necesitatea rediscutării modului de abordare a vieţii culturale, practice şi teoretice.
Este bine să discutăm despre punerea în valoare a memoriilor şi istoriilor şi antropologiilor locale, să descoperim cu adevărat cine suntem şi de ce suntem.
Este bine să aflăm că domeniul culturii nu va fi (precum Sănătatea şi Educaţia) exceptat de la măsurile restrictive economice şi administrative. Anul trecut Ministerul Culturii a exceptat, anul acest nu a mai facut-o. Trist pentru că ceea ce este cultură este şi sănătate şi educaţie. Cultura este la fel de importantă.
Este bine să adoptăm odată legile necesare funcţionării culturii care stau prin sertare de Comisii parlementare.
Este bine să discutăm cum să ne comportăm şi să ne prezentăm în faţa actului cultural. Poate e bine în blană de samur sau poate este bine nepieptănat şi în pijmale, dar este bine să discutăm.
Este bine ca după atâta dezbatere să facem un efort şi să cumpărăm un bilet la muzeu, un abonament la bibliotecă, un bilet la un concert printr-un bar, să mergem la o expoziţie privată. Nu pun între elemente enumerat cuvântul sau. Este necesar să le facem pe toate. Este bine să punem mâna pe o carte şi să o citim.
Este bine să discutăm cum reevaluăm patrimoniul naţional, ce trebuie să fie tezaur şi ce nu, ce este monument istoric şi ce nu este necesar, care sunt condiţiile de evaluare ale acestora, cine se ocupă de protejarea lor şi cum trebuie puse în valoare.
Editor : C.L.B.
