Video Anchetă la Cluj, după ce o clinică stomatologică din Turcia ar fi anunțat consultații într-un hotel din oraș. Ce spune firma acuzată

Data actualizării: Data publicării:
dentist
Potrivit legii, consultațiile se fac doar în cabinete autorizate. Credit foto: Guliver/Getty Images

Este anchetă în Cluj-Napoca, după ce o clinică stomatologică din Turcia ar fi anunțat că va face consultații într-un hotel din oraș. Colegiul Medicilor Dentiști a sesizat Poliția că spațiul nu este nici pregătit, nici autorizat pentru astfel de consultații. În replică, reprezentanții clinicii dau asigurări că nu vor avea loc consultații medicale. Evenimentul s-ar adresa doar celor care au beneficiat, în trecut, de serviciile lor.

Totul ar fi pornit de la o postare de pe rețelele sociale. Clinica stomatologică din Turcia le-ar fi cerut oamenilor să se prezinte la consultație cu radiografiile dentare chiar în incinta hotelului.

„Am sesizat Direcția de Sănătate Publică, Poliția, pentru că avem nevoie de un cadru legal pentru a realiza o legitimare a persoanelor, care ar veni. Noi nu știm dacă persoanele care vin sunt medici”, spune președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Cluj, Bogdan Culic.

Potrivit legii, consultațiile se fac doar în cabinete autorizate.

„Probabil m-aș duce din curiozitate”, recunoaște o tânără.

„Dacă se oferă, cum să nu?! Chiar aș avea în plan să fac așa ceva pe viitor”, spune cineva.

„Nu-i neapărat un mediu sanitar bun, dar depinde de gradul de complexitate”, e de părere un tânăr.

Conducerea hotelului spune că nu știa că în sala de conferințe urmau să aibă loc consultații medicale.

„Au cerut la noi închirierea unei săli micuțe de conferință. Ulterior, am primit o adresă de la Colegiul Medicilor și am primit și vizita unor inspectori de la DSP, care ne înștiințau că cei de la clinica din Turcia ar putea efectua niște manopere stomatologice, care ar fi ilegale”, spune Roxana Ghiran, directorul general al hotelului cu pricina.

Reprezentanții clinicii din Turcia spun că nu vor avea loc consultații medicale. Evenimentul s-ar adresa doar celor care au beneficiat, în trecut, de serviciile lor.

„Nu vor avea loc consulații stomatologice, examinări clinice, investigații, stabilirea de diagnostice, efectuarea de tratamente. (...) Participanții care vor lua parte la întâlnire sunt persoane care au beneficiat anterior de evaluări și pentru care există deja planuri de tratament stabilite”, au transmis, într-un răspuns pentru Digi24, reprezentanții clinicii dentare din Turcia.

„În continuare, sunt efectuate demersuri pentru verificarea tuturor aspectelor sesizate, urmând ca, în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat, pentru Digi24, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Iulian Timiș.

Polițiștii au deschis o anchetă. Evenimentul se va ține în continuare, în acest weekend.

reporter: Bianca Timșa
operator: Radu Tomuleț

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”