Anularea alegerilor din 2024, menționată în raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România

Data actualizării: Data publicării:
alegeri, vot
Foto Shutterstock

Departamentul de Stat al SUA consemnează în raportul său privind situaţia drepturilor omului în România în anul 2024, publicat marţi pe site-ul instituţiei, anularea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale de anul trecut şi faptul că această măsură a fost criticată ca o ingerinţă politică în alegeri şi o restricţie excesivă a discursului politic.

„La 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate pe 24 noiembrie, susţinând că «multiple nereguli şi încălcări ale legislaţiei electorale... au compromis transparenţa şi corectitudinea campaniei electorale», ceea ce a ridicat suspiciuni cu privire la corectitudinea desfăşurării scrutinului. Decizia curţii a fost criticată ca o ingerinţă politică în alegeri şi o restricţie excesivă a discursurilor politice dezagreate, de o natură şi gravitate fără precedent”, se arată în raport, potrivit Agerpres.

Decizia Curţii Constituţionale a prezentat alegerile ca fiind influenţate de o operaţiune de informare rusă pe reţelele sociale, dar observatori independenţi au sugerat că respectiva campanie pe reţelele sociale a fost o activitate electorală organizată desfăşurată de un partid politic românesc, mai reţine Departamentul de Stat în raportul său.

Conform documentului, printre problemele semnificative privind drepturile omului în România în 2024 s-au numărat relatări credibile privind restricţii asupra libertăţii de exprimare, precum şi infracţiuni, acte de violenţă sau ameninţări cu violenţa motivate de antisemitism. Guvernul a luat măsuri credibile pentru a-i identifica şi pedepsi pe funcţionarii care au comis abuzuri privind drepturile omului, însă, în unele cazuri, acţiunile autorităţilor au fost insuficiente, iar impunitatea a reprezentat o problemă.

Departamentul de Stat al Statelor Unite transmite Congresului rapoartele anuale privind practicile în domeniul drepturilor omului pentru toate ţările care beneficiază de asistenţă şi pentru toate statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, în conformitate cu Legea privind Asistenţa Externă din 1961 şi Legea Comerţului din 1974. Aceste rapoarte acoperă situaţia drepturilor omului recunoscute la nivel internaţional şi a drepturilor lucrătorilor.

Raportul referitor la România poate fi consultat integral aici.

Citește și:

Europa, criticată în raportul Departamentului de Stat al SUA. Pentru ce trag americanii semnalul de alarmă

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
„România va fi obligată să facă mai multe sacrificii.” Miza ascunsă a scandalului dintre Ucraina și Polonia...
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...