Ministrul de Externe Oana Ţoiu anunţă că a decis retragerea statutului de utilitate publică al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.), pentru că nu mai îndeplineşte de șapte ani criteriile legale. Decizia MAE trebuie formalizată în şedinţă de guvern prin Hotărâre de Guvern şi va fi reintrodusă pe ordinea de zi în următoarea şedinţă a Guvernului, mai spune ministrul, citat de News.ro.
„Am decis retragerea statutului de utilitate publică al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (A.D.I.R.I.) pentru că nu mai îndeplineşte de 7 ani criteriile legale. Decizia MAE trebuie formalizată în şedinţă de guvern prin Hotărâre de Guvern şi nu vom renunţa la asta, va fi reintrodusă pe ordinea de zi în următoarea şedinţă, pentru că nu am văzut nicio analiză juridică consistentă care să poată să susţină continuarea statutului de utilitate publică în absenţa respectării criteriilor legale”, anunţă Oana Ţoiu.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ministrul de Externe precizează că decizia este o datorie, nu o opţiune. „Statutul de utilitate publică nu este un blazon perpetuu, nu judec istoria sau contribuţia membrilor organizaţiei de-a lungul timpului, asta poate judeca fiecare.
Organizaţia îşi poate continua activitatea în domeniile pe care le consideră relevante, dar criteriile legale pentru statutul de utilitate publică a ales să nu le îndeplinească ani la rând, fie pentru că a considerat că nu îi este necesar acest statut, fie pentru că a considerat că are un statut special", explică ministrul decizia.
Oana Ţoiu mai arată că a iniţiat la începutul mandatului o analiză riguroasă a tuturor organizaţiilor pentru care ministerul este autoritate iniţiatoare a recunoaşterii utilităţii publice şi un merit semnificativ îl au presa şi societatea civilă care au semnalat de-a lungul anilor acolo unde au identificat probleme.
„A.D.I.R.I. nu şi-a îndeplinit, din 2018 până în prezent, nici obligaţia legală de a depune şi publica rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial şi în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, aşa cum impune legea. Şase ani de tăcere instituţională, în condiţiile în care legea cere raportare anuală. Se poate verifica simplu, registrul este public”, explică ministrul de Externe.
Ţoiu adaugă că presiunea pentru deciziile corecte este şi va continua să fie foarte mare. „Nu ne mai permitem să nu reparăm relaţia de încredere între stat şi cetăţean şi am început de o vreme dar asta va dura şi va cere mult efort, curaj şi claritate. Şi va deranja. Dar vom continua”, mai afirmă Oana Ţoiu.
Decizia MAE trebuie formalizată în şedinţă de guvern prin Hotărâre de Guvern şi va fi reintrodusă pe ordinea de zi în următoarea şedinţă a Guvernului, mai spune ministrul, scrie News.ro.
Fritz: A început cuibul de viespi să se agite
Liderul USR, Dominic Fritz, arată că este una dintre asociaţiile controlate de Adrian Năstase şi că a şi început cuibul de viespi să se agite, mai ales că, odată cu statutul de utilitate publică, vor pierde şi privilegiul de a folosi vila de pe Kiseleff, care e a statului.
„Nici nu a apucat ministra Oana Ţoiu să anunţe că una dintre asociaţiile controlate de Adrian Năstase va rămâne fără statutul de „utilitate publică”, că a şi început cuibul de viespi să se agite. Odată cu statutul de utilitate publică, vor pierde şi privilegiul de a folosi vila de pe Kiseleff, care e a statului”, a scris liderul USR Dominic Fritz pe Facebook.
El arată că ”atacurile vor fi dure, vor spune că e răzbunare politică, dar legea e cât se poate de clară: statutul de utilitate nu e un privilegiu pe viaţă, ci vine cu nişte responsabilităţi minime, pe care această asociaţie nu le-a respectat”.
”Cine de 7 ani nu a putut să producă un simplu raport de activitate (oare ce au de ascuns?) nu poate să pretindă dreptul la o vilă gratis în centrul Bucureştiului. Reguli egale pentru toţi! Felicitări, Oana, pentru curaj. Suntem alături de tine!”, mai spune Fritz.
Năstase: „Era oare o prioritate?”
„Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI) este una dintre cele mai importante instituții academice și diplomatice create în România în perioada postbelică pentru studiul dreptului internațional, al relațiilor internaționale și al istoriei diplomației românești. Înființată oficial în anul 1966, ADIRI a reunit, de la început, elite ale diplomației, ale mediului universitar și ale conducerii politice și culturale românești.
Era oare o prioritate a politicii externe românești și a guvernului interimar retragerea, acum, a statutului său de utilitate publică? Acum, când se împlinesc 60 de ani de la înființarea sa?”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
„În istoria diplomației românești, ADIRI rămâne, însă, în opinia mea, una dintre instituțiile care au contribuit decisiv la formarea și afirmarea școlii române de drept internațional dar si la formarea a numeroși diplomați. Părinții unora dintre cei care conduc astăzi MAE frecventau activitățile Asociației. Sigur, acel format nu mai era cel mai potrivit pentru lumea academică actuală. Dincolo de toate comentariile legate de rolul unora dintre membrii săi de după Revoluție, cred că ADIRI – o instituție inteligentă a politicii externe românești din perioada Războiului Rece – trebuia lăsată să dispară în liniște. Nu deranja cu nimic – nu lua bani de la MAE sau de la guvern, nu mai avea sediu, nu mai avea salariați. Avea însă, si cred că are în continuare, un prestigiu pe care nu i-l poate afecta decizia inutilă a guvernului interimar, luată la propunerea ministrului de Externe”, a mai scris Adrian Năstase.
Editor : M.C