Când este cel mai aglomerat la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse

Data publicării:
„Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse
„Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse. Foto: Wikipedia

Aproximativ 3.000 de mijloace de transport în care se aflau 15.000 de persoane au ieşit din România spre Bulgaria, pe la punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse luni, în decurs de şapte ore, scrie News.ro. Potrivit poliţiştilor de frontieră, cea mai mare aglomeraţie la acest punct de trecere a graniţei se înregistrează în weekend.

„De la ora 7:00 dimineaţă, până la ora 14:00, pe sensul de ieşire din ţară au fost înregistrate aproximativ 3.000 de mijloace de transport, cu 15.000 de persoane. Cel mai aglomerat este în weekend, începând de vineri noapte până luni”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, inspectorul de poliţie Raluca Stan.

Potrivit acesteia, în mod excepţional, punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu a fost mai aglomerat decât în mod obişnuit şi săptămâna trecută, joi.

Oficialul Poliţiei de Frontieră a explicat că sunt momente în care se creează aglomeraţie în vamă pentru că ajung valuri de turişti, iar cauza pentru care se întâmplă acest lucru o constituie lucrările realizate de administratorii bulgari la podul de peste Dunăre care leagă Giurgiu de Ruse.

„Timpii de aşteptare sunt determinaţi de numărul mare de mijloace de transport care aşteaptă la acel semafor de pe Podul Prieteniei, pentru că se circulă pe o singură bandă”, a adăugat Raluca Stan.

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă, de asemenea, ca la mijlocul lunii august, în perioada vacanţei de Sfânta Maria, să fie mai aglomerat decât de obicei în punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu.

Luni după-amiază, timpul de aşteptare pentru ieşirea autoturismelor din România în Bulgaria este cuprins între jumătate de oră şi oră la punctele de trecere de la Giurgiu, Ostrov, Negru Vodă şi Vama Veche.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine