Două ucrainence au încercat să treacă granița cu România, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, cu 60.000 de dolari nedeclarați și ascunși în încălțăminte. Poliția de Frontieră le-a sancționat cu 4.000 de lei fiecare, iar banii cu care au încercat să treacă granița au fost confiscați.
„Ieri, 23 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-au prezentat, deplasându-se pe jos, două femei cu cetățenie ucraineană, în vârstă de 43, respectiv 52 de ani”, potrivit unui comunicat transmis de Poliția de Frontieră.
Sursă: Poliția de Frontieră
Cele două femei aveau câte 30.000 de dolari fiecare, sume despre care autoritățile arată că „nu au fost declarate conform prevederilor legale privind introducerea în țară a numerarului în valută sau în monedă națională”.
Introducerea în România a sumelor mai mari de 10.000 de euro cash fără declarare este interzisă.
„În conformitate cu procedurile legale, întreaga sumă a fost reținută pentru continuarea cercetărilor, iar persoanele în cauză au fost sancționate contravențional de către Biroul Vamal Siret, fiecare primind o amendă în valoare de 4.000 de lei”, potrivit Poliției de Frontieră.