Ce spune ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, despre locul unde s-ar afla Horaţiu Potra

Data publicării:
Horațiu Potra
Horațiu Potra. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Radu Marinescu a declarat marţi, despre locul unde se află Horaţiu Potra, că ministerul Justiţiei nu are o localizare exactă, care să îi permită să facă demersurile specifice, el precizând că s-a vorbit foarte mult în spaţiul public despre Emiratele Arabe Unite. Ministrul a dat asigurări că fugarul este căutat.

În momentul de faţă, statul român nu are informaţii, sau cel puţin Ministerul Justiţiei. Nu avem o localizare exactă care să ne permită să facem demersurile specifice Ministerului de Justiţie. Avem o hotărâre, un mandat, mandatul este pus în executare, instituţiile poliţieneşti îl caută, s-a vorbit foarte mult în spaţiu public despre Emiratele Arabe Unite, am primit foarte multe întrebări, am răspuns de fiecare dată că, în colaborarea, ipotetic discutând acum, cu Emiratele Arabe Unite, am acţionat pe baza unui principiu de reciprocitate, un principiu general din dreptul internaţional public” a spus Radu Marinescu la Antena3 CNN, potrivit News.ro. 

Ministrul Justiţiei a precizat că au trimis cereri de extrădare, au primit şi răspunsul favorabile, dacă s-ar afla acolo. „Când vom afla unde se află, efectiv, atunci vom acţiona corespunzător”, a menţionat ministrul.

„Cu siguranţă este căutat, asta vă pot spune, pentru că aşa se procedează. În momentul de faţă, cred că toate pistele se verifică de către autorităţile române şi este o preocupare ca orice persoană căutată să fie găsită cât mai repede”, a menţionat ministrul.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”