Cine este noul secretar de stat de la Ministerul Energiei, fost vicepreședinte într-o companie falimentară cu datorii către stat

Andreea Dobra Data publicării:
BUCURESTI - DEZBATERE - IMPACTUL SOCIAL AL NOILOR TEHNOLOGII - 19 IUN 2023
Dezbatere organizata de asociatia E-Civis privind impactul social al noilor tehnologii, in Bucuresti, 19 iunie 2023. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Marius-Viorel Poșa a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei printr-o decizie a prim-ministrului Ilie Bolojan, publicată vineri, 16 ianuarie, în Monitorul Oficial. Înainte de a ocupa funcții în administrația centrală, Poșa a fost acționar minoritar și vicepreședinte în cadrul EVA Energy SA, companie de furnizare a energiei electrice care a intrat în insolvență în 2017 și ulterior în faliment, acumulând datorii de aproximativ 50 de milioane de lei către entități din sistemul energetic public.

Potrivit CV-ului oficial, Marius-Viorel Poșa a intrat în Guvern în ianuarie 2021, ca subsecretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, funcție pe care a ocupat-o până în martie 2025.

După reorganizarea guvernamentală și transferul portofoliului digitalizării la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a fost menținut în aceeași poziție până în octombrie 2025.

Anterior acestor mandate, în 2020, a fost consilier în Secretariatul General al Guvernului, iar din același an este consilier la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

În perioada ianuarie-august 2025 a fost administrator provizoriu la Poșta Română, iar în septembrie 2025, a fost numit membru și președinte provizoriu al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului, companie aflată în subordinea Ministerului Energiei, conform aceleiași surse.

Pe durata funcțiilor guvernamentale a reprezentat România în mai multe structuri externe.

Potrivit CV-ului, din 2023 este reprezentant în NATO Innovation Fund, iar între 2022 și 2025 a fost membru expert în NATO Civil Communications Planning Group.

În perioada 2023-2025 a avut mandate de reprezentare și în Uniunea Poștală Universală și Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor.

Activitatea în mediul privat

Din 2009, Poșa conduce firma de construcții YFF Madi Construct SRL.

Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor, compania a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste 3 milioane de lei și un profit net de aproximativ 330.000 de lei.

Anterior a condus MDP Corp SRL (2005–2009), iar înainte de revenirea în România a lucrat în Angola și Noua Zeelandă în companii cu profil tehnic.

Între 2016 și 2021, Marius-Viorel Poșa a fost acționar minoritar și vicepreședinte al EVA Energy SA, companie privată de furnizare a energiei electrice înființată în 2012.

Documentele oficiale din procedura de insolvență arată că Poșa deținea 500.000 de acțiuni, reprezentând 1,036% din capitalul social al companiei.

EVA Energy a intrat în insolvență în august 2017, după ce modelul de business a devenit nesustenabil pe fondul creșterii explozive a prețurilor energiei tranzacționate pe OPCOM (Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale).

Compania cumpăra energie la prețuri de peste 600 lei/MWh, în timp ce contractele deja semnate cu clienții aveau tarife fixe de aproximativ 165 lei/MWh.

Starea de insolvență în care se află în prezent SC EVA ENERGY SA are ca principală cauza creșterea prețului energiei electrice. În primele două luni ale anului, prețul la energie a crescut considerabil - până la 653,68 de lei/Mwh - iar în vară preţurile au mai făcut o buclă şi au atins iar valori ridicate de 570 de lei/MWh, în condițiile în care contractele încheiate cu clienții finali (contracte în vigoare) aveau un preț mediu de vânzare de aprox. 165 lei/MWh; Pentru anul 2018, cotaţiile de acum încep de la 200 de lei; Preţul mediu al energiei electrice a fost de 215,16 lei/MWh în primele nouă luni din acest an, în creştere cu 55% faţă de media de 138 de lei/MWh din perioada similară”, arată raportul privind cauzele insolvenței. 

Dezechilibrul financiar a condus la acumularea unor datorii totale estimate la aproximativ 50 de milioane de lei, cele mai mari sume fiind către instituții publice și operatori din sistemul energetic.

În 2018, în plină procedură de insolvență, Poșa a fost angajat în cadrul EVA Energy pe funcția de manager de vânzări, potrivit documentelor din dosar.

EVA Energy a intrat ulterior în faliment în decembrie 2020, acumulând datorii totale de aproximativ 50 de milioane de lei către entități publice și operatori din sistemul energetic.

În prezent, firma figurează oficial ca fiind în faliment, fără activitate și fără angajați, conform raportului financiar de pe Termene.ro. 

Studii și formare

Marius-Viorel Poșa are studii tehnice absolvite la Université du Québec din Canada, cu specializare în automatizări și cercetare tehnică pentru domeniul apărării.

Pregătirea sa academică a fost completată ulterior în România printr-un master în științe penale și criminalistică, alături de certificări profesionale în securitate cibernetică și tehnologii blockchain.

De asemenea, a urmat cursuri postuniversitare de management în cadrul Academiei de Poliție, iar în prezent, este doctorand în Inginerie și Management la Universitatea Transilvania din Brașov.

Numirea la Ministerul Energiei vine după un parcurs profesional care reunește funcții de conducere în ministere, roluri de reprezentare internațională, poziții în companii de stat și activitate în mediul privat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă