Ciprian Ciucu credea în urmă cu două săptămâni că președintele va desemna un premier care va duce la plecarea PNL de la guvernare

Data actualizării: Data publicării:
ciprian ciucu face declaratii
Ciprian Ciucu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ciprian Ciucu, unul dintre liderii PNL, credea, nu cu mult timp în urmă, că liberalii vor părăsi guvernarea foarte repede și dădea de înțeles ca președintele Nicușor Dan avea o variantă de premier asupra căreia se hotărâse, potrivit unei declarații date într-un podcast. Interviul a fost acordat de Ciucu cu două săptămâni în urmă, însă a fost publicat abia vineri, 10 iulie, după cum a precizat pentru Digi24 chiar primarul Capitalei. Între timp, șeful statului a anunțat că va discuta luni, 13 iulie, cu liderii partidelor din fosta coaliție, dar a subliniat că niciuna dintre cele două variante de premier (Sorin Grindeanu - PSD, și Siegfried Mureșan - PNL, USR și UDMR) nu au o majoritate în spate și nu va face o desemnare.

Ciprian Ciucu a declarat, în cadrul podcastului Cerne și Discerne, înregistrat în urmă cu două săptămâni, dar publicat abia publicat vineri, 10 august, că „în acest moment mingea este la președinte. Președintele României trebuie să aleagă pe unul dintre cei doi (Sorin Grindeanu, propus pentru funcția de premier de către PSD, și Siegfried Mureșan, propus de PNL, USR și UDMR, n.r). Nu știm când va alege, dacă va fi publicat acest podcast până atunci sau nu, dar mingea în acest moment este la președinte. El trebuie să aleagă. S-a propus pe această soluție pentru șase luni, până o să găsească alta, tocmai pentru că țara ar nevoie acum rapid de niște măsuri. Este o soluție de compromis în acest moment, nu este o soluție finală”.

La completarea  gazdei podcastului, Mihai Răzvan Moraru, că PNL este acum la guvernare, până vine noul guvern, Ciprian Ciucu a intervenit și a spus: „Două-trei zile, da”.

Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri, 8 iulie, într-o conferință de presă la Ankara, că îi va chema pe liderii fostei coaliții (PSD, PNL, USR, UDMR) luni, 13 iulie,  la Cotroceni. Șeful statului a precizat că, în acest moment, nu simte că s-a conturat o soluție privind noul Guvern.

„În toată această perioadă am avut discuții cu toată lumea, iar fiecare m-a informat despre discuțiile purtate între ei. În acest moment, nu simt că se conturează o soluție. La întâlnirea de luni, vreau ca fiecare dintre lideri să îmi prezinte soluția pe care o consideră susținută de majoritate”, a declarat președintele Nicușor Dan.

Negocierile politice s-au blocat atât la varianta de Guvern, cât și la ideea rotativei guvernamentale. Liderii PSD au transmis public că ar fi de acord cu o rocadă numai dacă sunt primii la guvernare.

De cealaltă parte, liberalii, care împreună cu USR și UDMR l-au propus pe Siegfried Mureșan premier, ar vrea să dea ei primul numele celui care să conducă Executivul și abia apoi PSD.

A fost înaintată și ideea unui Executiv de armistițiu condus de PSD-PNL-UDMR, însă fără USR. Potrivit unor surse, într-un astfel de scenariu s-ar putea schimba numele de premier propus de partide, iar în cărți ar putea fi din nou Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor.

Zilele trecute, Sorin Grindeanu a declarat, într-un interviu la Digi24, că PSD nu are nicio problemă să discute despre varianta unui „guvern de armistițiu”, însă PNL trebuie mai întâi să își retragă hotărârile prin care exclude colaborarea cu social-democrații. Liderul PSD a afirmat că partidul său a acceptat toate scenariile propuse până acum, însă de fiecare dată au apărut noi condiții din partea liberalilor.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Ce gust aveau primele beri din lume. Unde a fost produsă cea dintâi „nefiltrată” în urmă cu 13.000 de ani
Newsweek
31 de miliarde lipsă la bugetul de pensii și ajutoare sociale în 2026. Se mai pot indexa pensiile?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...