Video Cisternă cu substanțe periculoase, răsturnată pe DN1, între Brașov și Predeal: doi răniți. Traficul auto a fost deblocat la 09:15

Data actualizării: Data publicării:
584743182_1300838131843796_676571602095209493_n

O cisternă încărcată cu 1.800 de litri de acid azotic s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, pe DN 1, între Braşov şi Predeal, iar traficul a fost blocat până în jurul orei 09:15. Pompierii au stabilit o zonă de siguranţă de 50 de metri, având în vedere că o parte din cantitatea de acid azotic s-a deversat. Două persoane au fost rănite.

ACTUALIZARE 09.34 Traficul auto a fost reluat în jurul orei 09:15, potrivit unui anunț pe Facebook al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov care a publicat și imagini de la locul accidentului.

ACTUALIZARE 08:53 „În jurul orei 04:00, pe DN1, la ieşirea din localitatea Braşov către Predeal, în zona localităţii Timişul de Jos, s-a produs un accident rutier între un autoturism şi o autoutilitară care transporta două recipiente ce conţineau aproximativ 1.800 de litri de acid azotic”, anunţă, miercuri, ISU Braşov, potrivit News.ro.

În urma evenimentului, două persoane au fost rănite.

„La faţa locului s-au deplasat un echipaj CBRN, un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare, precum şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Salvatorii au intervenit pentru acordarea primului ajutor celor două victime, care erau conştiente şi au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare”, a precizat sursa citată.

Având în vedere că o parte din cantitatea de acid azotic s-a deversat în urma impactului, zona a fost izolată pe o distanţă de aproximativ 50 de metri, iar traficul rutier rămâne blocat la acest moment.

Totodată, la faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi ai Sistemuljui de Gospodărire a Apelor.

„O firmă specializată a intervenit pentru transvazarea substanţei rămase în celălalt recipient, pentru prevenirea unor riscuri suplimentare”, au precizat pompierii.

Acidul azotic, cunoscut și ca acid nitric, este coroziv și un oxidant puternic, în special în formă concentrată. Este utilizat pe scară largă în producția de îngrășăminte, în industria chimică pentru fabricarea azotaților și în metalurgie. Substanța este toxică și foarte corozivă, provocând arsuri grave la contactul cu pielea și țesuturile. Inhalarea vaporilor săi poate duce la leziuni ale căilor respiratorii, iar contactul vizual poate cauza probleme grave la nivelul ochilor.

Știrea inițială. „Trafic blocat pe DN1, între Braşov şi Predeal! În acest moment circulaţia este oprită pe ambele sensuri în zona Timişul de Sus după ce o cisternă încărcată cu substanţe periculoase s-a răsturnat în urma unui accident”, a transmis, miercuri dimineaţă, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov.

Instituţia precizează că, deşi ambele autovehicule sunt în afara carosabilului, există posibilitatea de scurgeri, aşa că traficul este deviat pe rute alternative.

În zonă plouă în acest moment.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zi liberă pentru părinți în prima zi de școală. Legea a fost adoptată de Senat
Digi FM
Oana Roman, declarații despre fiica ei, care se confruntă cu probleme de sănătate înainte de Crăciun...
Pro FM
Alina Sorescu, despre coșmarul trăit în căsnicia cu Alexandru Ciucu: „Eram prizonieră și nu credeam că mai...
Film Now
Michael Caine, premiu onorific la 92 de ani, la Red Sea Festival. Vin Diesel: Unul dintre cei mai buni actori...
Adevarul
Patru soldați ruși, condamnați la închisoare după ce au ucis un american care lupta alături de ei. L-au...
Newsweek
Se schimbă calculul vechimii în muncă la pensie în 2026. Casa de Pensii liniștește pensionarii
Digi FM
Un antrenor de fitness din Rusia a murit după un "maraton" de mâncare nesănătoasă. Ce a vrut să demonstreze...
Digi World
Ce se ascunde în spatele salutului însoțitorilor de bord. Fiecare pasager e atent analizat din mai multe...
Digi Animal World
Misterul câinilor „albaștri” de la Cernobîl, demontat de un om de știință. Explicația surprinzătoare nu are...
Film Now
Sylvester Stallone a stârnit îngrijorare după ce s-a ajutat de un baston, la o gală în Washington. Frumoasa...
UTV
Andra și Eva Măruță au emoționat publicul cu un duet surpriză. Cele două au interpretat melodia „Colindăm...