Comisia Europeană cere României să închidă și să reabiliteze depozite ilegale de deșeuri

Data actualizării: Data publicării:
Groapă de gunoi.
Groapă de gunoi. Foto: Inquam Photos / George Călin

Comisia Europeană a transmis, miercuri, României un aviz motivat, pentru că nu a respectat în totalitate Directiva privind depozitele de deşeuri şi Directiva privind deşeurile, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Țara noastră are la dispoziție două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită cazul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Directiva 1999/31/EC privind depozitele de deşeuri solicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a închide şi a reabilita o groapă de gunoi care nu a primit autorizaţie. Conform Directivei-cadru privind deşeurile, statele membre trebuie să recupereze şi să elimine deşeurile într-un mod care să nu pună în pericol sănătatea umană şi mediul, interzicând abandonarea, aruncarea sau eliminarea necontrolată a deşeurilor.

Tratatul de aderare al României la UE a dat termen autorităţilor până la 16 iulie 2017 pentru a respecta aceste reguli în ceea ce priveşte 101 gropi de gunoi. Întrucât această obligaţie nu a fost respectată în totalitate, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în octombrie 2020.

Până în prezent, România a închis şi reabilitat 92 de depozite de deşeuri.

Termenul pentru închiderea şi reabilitarea celor nouă depozite de gunoi rămase este 2026-2028 pentru cinci dintre ele şi este incert pentru celelalte patru. Prin urmare, Comisia a decis să emită un aviz motivat pentru România, care are acum două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită cazul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță