Crima ca-n filme care a șocat Shanghaiul

Data publicării:
shang

Un chinez a fost condamnat la moarte joi de către o instanţă din Shanghai pentru uciderea soţiei sale şi păstrarea corpului acesteia într-un congelator timp de trei luni, informează Agerpres, care citează AFP.



Zhu Xiaodong, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit vinovat de strangularea soţiei sale în 2016, în urma unei dispute, a declarat instanţa.

Bărbatul a înfăşurat corpul victimei într-o pătură şi l-a pus într-un congelator aflat pe balconul casei lor, a informat presa chineză.

În următoarele trei luni, Zhu s-a folosit de banii fostei sale soţii pentru a plăti vacanţe petrecute cu o altă femeie.

„El a petrecut fără reţineri şi nu a arătat nici un semn de remuşcare", a precizat instanţa în sprijinul deciziei sale.

Pentru a ascunde moartea soţiei sale, bărbatul a trecut drept aceasta pe reţelele de socializare. În cele din urmă însă, el s-a predat autorităţilor chiar înainte de ziua de naştere a socrului său, la care soţia sa era aşteptată.

Cazul a şocat opinia publică din Shanghai, iar părinţii victimei au cerut în mod public ca soţul acesteia să fie condamnat la moarte.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri