Un şofer care vrut să traverseze centrul Capitalei cu o betonieră, fără să aibă autorizaţie pentru Zona A, a fost tras pe dreapta şi amendat cu 5.000 de lei, de un echipaj al Poliţiei Locale Bucureşti, informează, sâmbătă seară, Primăria Capitalei.
„Sâmbătă pe străzile din Bucureşti, pe Magheru. Şi fără autorizaţie plătită. Şoferul probabil că se gândea că va traversa cu cifa Centrul Capitalei, de la Universitate spre Piaţa Romană, fără să fie observat”, au transmis reprezentanţii Primăriei Capitalei într-o postare pe Facebook.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Poliţiştii locali l-au tras pe dreapta și l-au amendat.
„Nu avea autorizaţie pentru Zona A, astfel că a fost amendat cu 5.000 de lei”, adaugă sursa citată.
Luna trecută, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a verificat peste 900 de camioane care tranzitau oraşul si a dat amenzi în valoare de jumătate de milion de lei.
Editor : A.P.