Masa de Crăciun în Sufrageria de iarnă a Castelului Săvârșin pare o imagine desprinsă din basme. Acesta este al 25-lea Crăciun petrecut de Familia Regală la castel, după întoarcerea Regelui Mihai din anul 2001 în patria sa. Imaginile, postate în pagina de Facebook a Familiei Regale, tradiții, eleganță și stil, de normalitate.
În Ajun de Crăciun, colindătorii au ajuns și la Castelul de la Săvârșin, în județul Arad, unde-și petrece sărbătorile Custodele Coroanei, Principesa Margareta. Sunetul tobelor dubașilor au readus la viață o tradiție veche, prețuită de fostul suveran al țării, Regele Mihai, după cum a transmis corespondentul RRA Ioan Suciu.
Custodele Coroanei României, Principesa Margareta și-a exprimat încrederea în puterea românilor de a merge mai departe în pofida tuturor problemelor economice sau a unor neajunsuri în viața de zi cu zi. În mesajul său de Crăciun, ea spune că anul 2025 a adus realizări admirabile, dar și greutăți, confuzie și îngrijorare. Principesa a arătat că a vizitat multe comunități din țară și este mândră de faptul în care oamenii își poartă de grijă cu demnitate.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Știm că este dificil, e un an dificil, noi suntem împreună. Este speranță, că am circulat mult în Europa și în România, și am văzut oamenii cu bună credință, care vor binele țării, și asta ne dă speranță, chiar dacă e dificil, suntem alături. Nu știm cum va fi viitorul, dar dacă ținem împreună, o să fim mai puternici”, a fost mesajul transmis de Principesa Margareta, Custodele Coroanei României.
„În Bihor, Oltenia, Ardeal, Dobrogea, Banat, Moldova, Maramureș, peste tot există oameni de toate vârstele care gândesc și simt profund – aceasta ne dă speranță pentru viitor”, a adăugat Custodele Coroanei.