Foto De la un liceu din Buzău la CERN: povestea româncei implicate în proiectul care ar putea dezvălui secretele materiei întunecate

Data actualizării: Data publicării:
experimente Cern
Dacă proiectul va fi un succes, va fi pentru prima dată când oamenii de știință reușesc să transporte antimaterie în afara unui laborator. Colaj foto: Shutterstock / Cern

O româncă face parte din echipa care modernizează experimentul CMS (Compact Muon Solenoid) și construiește o componentă esențială din miezul detectorului de particule de la CERN, în cadrul proiectului High-Luminosity Large Hadron Collider (HL-LHC). Detectorul funcționează ca o uriașă cameră foto 3D, capabilă să înregistreze până la 40 de milioane de coliziuni pe secundă, cu scopul de a studia fenomene fundamentale ale fizicii, precum bosonul Higgs și materia întunecată.

Cristina Andreea Alexe a absolvit Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, unde și-a descoperit pasiunea pentru fizică și știință, scrie Agerpres. Ulterior, și-a continuat studiile la University of Manchester din Marea Britanie, unde a urmat un program integrat de licență și master în fizică teoretică.

În 2022 și-a început doctoratul în fizica particulelor la Scuola Normale Superiore din Pisa, Italia, cu finanțare europeană, devenind totodată membră a experimentului CMS de la CERN.

cristina andreea alexe CERN
Cristina-Andreea Alexe. Foto: contul de Linkedin

Cum studiază Universul la CERN

„Legătura mea cu CERN a început în 2022, atunci am început doctoratul în fizica particulelor la Scuola Normale Superiore di Pisa (Italia) şi am devenit membru al experimentului CMS de la CERN. Mă ocup cu analiza datelor şi interpretarea lor pentru a afla informaţii despre Univers.

Mai exact, împreună cu un grup internaţional de cercetători, am măsurat cât cântăreşte particula fundamentală pe nume bosonul W. Este particula care face posibile interacţiunile nucleare. A-i măsura masa cu mare precizie înseamnă să punem la încercare cele mai bune explicaţii pe care teoreticienii le au despre cum funcţionează lumea mai mică decât un nucleu de atom, reprezentate matematic de Modelul Standard.

Rezultatul a fost că, într-adevăr, Modelul Standard este corect în privinţa masei lui W. Este remarcabil că putem trage astfel de concluzii, având în vedere că măsurătoarea noastră are o eroare de ordinul 10 la minus 26 kg. Încă din copilărie am fost fascinată de ştiinţă şi cunoaştere, deci faptul că am ajuns să lucrez cu astfel de noţiuni este un vis împlinit”, a declarat, pentru Agerpres, Cristina Andreea Alexe.

La sfârșitul lunii iunie, CERN a oprit Marele Accelerator de Hadroni (LHC) pentru o modernizare majoră, necesară transformării sale în High-Luminosity Large Hadron Collider (HL-LHC), o versiune care va produce un număr mult mai mare de coliziuni între protoni.

Citește și: Premieră mondială la CERN: Omenii de știință au reușit să transporte antimateria. Ce este „capcana Penning”

„A fost o oprire planificată de CERN cu mult timp înainte. Acest moment marchează finalul celei de-a treia perioade de folosire a acceleratorului pentru preluarea de date.

Din 2010, când LHC a produs primele date, acceleratorul şi experimentele nu s-au schimbat în mod major. Însă acum a sosit momentul pentru modernizări fundamentale, iar LHC va rămâne oprit până în 2030, timp în care vom renova atât acceleratorul, cât şi experimentele CMS şi ATLAS.

LHC constă într-un tunel circular de 27 de kilometri, aflat la graniţa dintre Elveţia şi Franţa. Aici accelerăm protoni până aproape de viteza luminii, apoi îi ciocnim pentru a studia ce particule noi se formează. Acestea lasă urme în detectoarele CMS şi ATLAS, care funcţionează ca nişte camere foto uriaşe, capabile să sorteze aproximativ 40 de milioane de imagini pe secundă. Astfel a fost descoperit bosonul Higgs în 2012”, explică cercetătoarea.

Rolul româncei în modernizarea experimentului CMS

În următorii ani, Cristina Alexe va participa la renovarea detectorului CMS, unul dintre cele mai complexe instrumente științifice construite vreodată.

„Contribuţia mea va fi în renovarea experimentului CMS, care va trebui să facă faţă unei cantităţi de date nemaiîntâlnite până acum şi să fie rezistent la niveluri foarte ridicate de radiaţie.

Voi participa la construirea unei componente din miezul detectorului, în care particulele lasă o urmă de semnale electrice, şi voi contribui la dezvoltarea algoritmilor care vor reconstitui corect traiectoria particulelor prin detector.

Doar la experimentul CMS suntem peste 6.000 de cercetători. Faptul că o instituţie precum CERN există şi că oameni din atât de multe ţări colaborează pentru un scop comun îmi menţine optimismul că binele poate învinge într-o lume din ce în ce mai tulburată.

Scopul proiectului HL-LHC este să creştem numărul coliziunilor dintre protoni. Cu cât avem mai multe date, cu atât cresc şansele să observăm fenomene noi, extrem de rare”, spune cercetătoarea.

De-a lungul anilor, Cristina Alexe a organizat întâlniri și prezentări în liceele din județul Buzău pentru a le vorbi elevilor despre fizică, cercetare și orientare profesională.

„Până acum, toate sesiunile pe care le-am ţinut au fost în şcoli şi licee. Vorbesc despre ştiinţă, dar şi despre comunicare, social media şi orientare profesională.

O fac din simţ civic şi respect pentru generaţiile viitoare, iar feedback-ul a fost mereu peste aşteptările mele. La un moment dat am vorbit unui amfiteatru cu 200 de elevi. Nu o să uit niciodată cum au umplut sala de aplauze şi au fluierat la final.

Cu siguranţă voi continua proiectele cu şcolile din Buzău, iar acum încerc să dezvolt iniţiativa într-un parteneriat interjudeţean”, afirmă aceasta.

Citește și: Investiție istorică la CERN: finanțare privată de 860 milioane de euro pentru construirea celui mai mare accelerator de particule

Marea miză: materia întunecată

Modernizarea acceleratorului le-ar putea permite cercetătorilor să obțină răspunsuri la unele dintre cele mai importante întrebări din fizică, inclusiv despre materia întunecată.

„Sunt nerăbdătoare să văd datele pe care le vom colecta în noua eră, pentru că din 2010 până acum am analizat doar aproximativ 10% din tot ce va putea produce LHC până la închiderea sa din 2040.

Cu atât de multe date, vom putea studia cu mare precizie bosonul Higgs şi vom putea căuta semnale complet noi, foarte slabe, care ar proveni din materia întunecată.

Puţini ştiu că World Wide Web a fost inventat la CERN şi oferit gratuit întregii omeniri. Asta este esenţa CERN: cercetarea fundamentală finanţată din bani publici generează tehnologii care îmbunătăţesc viaţa oamenilor.

Astăzi, CERN contribuie inclusiv la dezvoltarea terapiei împotriva cancerului cu protoni, iar toate rezultatele ştiinţifice pe care le publicăm sunt gratuite şi accesibile oricui”, a conchis Cristina Alexe.

Acceleratorul va reveni în 2030

În următorii patru ani, componentele esențiale ale acceleratorului vor fi modernizate pentru a permite un număr mult mai mare de coliziuni între protoni și pentru a explora mai profund misterele Universului. Noul accelerator, HiLumi-LHC, este programat să intre în funcțiune în iunie 2030.

Cu puțin timp înainte de oprirea instalației, CERN a transmis un mesaj simbolic pe pagina dedicată acceleratorului: „La revedere, LHC, îţi mulţumim pentru toate coliziunile! Începem acum drumul către HiLumi LHC.”

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Beneficiu la pensie pentru o categorie de pensionari. Consiliul legislativ a dat aviz favorabil
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine