Accident grav în Ilfov: 5 răniți

Data publicării:
accident

Două mașini și un microbuz s-au ciocnit, joi, în Şindriliţa, comuna Găneasa, judeţul Ilfov. Cinci persoane au fost rănite, dintre care patru sunt în stare gravă.

Reprezentanţii ISU precizează că victimele au traumatisme cranio-cerebrale, iar una dintre ele, un bărbat de 45 de ani, a fost preluată de un elicopter SMURD şi va fi transportată la Spitalul Floreasca.

La acelaşi spital vor fi duşi şi doi tineri, în timp ce o femeie, care are o contuzie la genunchi, va fi transportată la Spitalul Pantelimon.

De asemenea, va fi dusă la Spitalul Grigore Alexandrescu o fată de 12 ani care a suferit un atac de panică.

La faţa locului au fost trimise două ambulanţe SABIF, două SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere şi un elicopter SMURD.

Surse: Digi24, news.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri