Bucovina, pierdută în 1775. Cum a devenit Grigore al III-lea Ghica un martir
Crearea României unite, în urmă cu 100 de ani, a însemnat unirea Basarabiei, a Bucovinei şi a Transilvaniei cu statul român. Spre deosebire de Basarabia şi Transilvania unde populaţia românească era majoritară, în Bucovina, supremaţia românească fusese spulberată. Imperiul Habsburgic a smuls acest teritoriu Moldovei în 1775, iar politica de naţionalităţi a Vienei i-a dezavantajat constant pe români. Raptul a avut loc în vremea domniei lui Grigore Ghica al III -lea. Voievodul a fost ucis de trimisul Turciei în toamna lui 1777 pentru că se împotrivise cesiunii. Sacrificiul său va deveni un reper al mişcării naţionale de mai târziu.
Zonă-tampon între trei imperii
Cedarea nordului Moldovei către Imperiul Habsburgic a avut loc într-o epocă în care atât Austria, cât şi Rusia, avansau spre sud-estul Europei spre teritoriile ocupate sau dominate de Turcia. Lovitura dată Moldovei a venit în urma războiului ruso-turc dintre 1768 şi 21 iulie 1774, încheiat prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi. În timpul ostilităţilor, şi Moldova, şi Ţara Românească fuseseră ocupate de trupele ruseşti, iar armatele habsburgice fuseseră în alertă. Aşa cum se întâmplase şi la începutul secolului, elitele politice româneşti au încercat să folosească conflictele dintre cele trei imperii, iar la negocierile de pace de la Bucureşti şi Focşani, din 1773, au cerut din nou ca Înalta Poartă să respecte autonomia Principatelor: domnii să nu mai fie înlocuiţi decât motivat, tributul să fie limitat la cel oficial, iar jurisdicţia raialelor turceşti de la Dunăre să nu se extindă. Aceste revedincări au fost asumate de Rusia la finalul conflictului. Ambasadorul ţarului la Constantinopol urma să îi reprezinte şi pe români. Era primul pas spre plasarea Moldovei şi a Ţării Româneşti sub jurisdicţia colectivă a Marilor Puteri.
Austria primește Bucovina de la Turcia
La Viena, împăratul Iosif al II -lea şi mama sa, împărăteasa Maria Tereza, agreau ideea neutralităţii Principatelor româneşti. Dar Austria îşi dorea un coridor care să unească Transilvania de Galiţia poloneză. Acest coridor era nordul Moldovei. Cancelaria vieneză l-a cerut Turciei, deşi sultanul, potrivit tratatelor, ar fi trebuit să apere, nu să fragmenteze Moldova. Domnitorul fanariot Grigore Ghica al III-lea s-a opus raptului. A plătit cu viaţa.
Aurelian Cocoreanu, istoric, Vatra Dornei: Alexandru Grigore Ghica este considerat un fel de erou al Bucovinei. Deşi a avut o domnie foarte scurtă, deşi era domn fanariot şi ar fi trebuit să respecte cuvântul stăpânului, să pupe papucul sultanului, cum se mai face şi astăzi din nefericire, el nu a voit să facă acest lucru şi a încercat să salveze atât cât se mai putea salva. Şi chiar a încercat să respingă trimişii habsburgilor în Bucovina. Din nefericire pentru el, Maria Tereza, care avea bune relaţii la Stanbul, s-a plâns sultanului. Acesta a trimis un înalt funcţionar otoman - Capugi Başa, aducătorul de cap, asta însemna - Ahmed îl chema, cu care Alexandru Ghica era chiar în relaţii bune. Dar acesta l-a omorât la Iaşi, respectând porunca stăpânului şi dând exemplu şi în viitor celor care ar fi încercat să nu respecte poruncile împărăţiei de la Constantinopol. Practic, Ghica e un erou, dar ce şi-au dorit Poarta, şi mai mult decât atât, habsburgii, s-a întâmplat prin ocuparea Bucovinei, pe care au ţinut-o până în 1918.
Grigore al III-lea Ghica, martir pentru Bucovina
Kara Ahmed, spun mărturiile vremii, a sosit la Iaşi pe 30 septembrie 1777, şi pretextând o răceală, l-a invitat insistent pe domnitor să îl viziteze. Deşi venise înconjurat de gardă, Vodă Ghica a intrat singur la aşa-zisul bolnav. „Înăuntru rămăseseră deci singuri singurei Vodă Grigore Ghica şi Ahmed Capugiul străjuiţi afară la uşă de doi ostaşi cu puştile încărcate... Un singur lucru e sigur, că Aga Ahmed l-a omorât pe Grigore Ghica cu mâna lui. Moldovenii din odaia cafelelor şi doctorul grec din camera lui Hafiz au auzit deodată gălăgie, ţipete, o scurtă luptă, probabil un horcăit... şi gata. Când puterile creştine au cerut explicaţii pentru decapitarea domnitorului, Kara Ahmet a răspuns că Alexandru Ghica s-a opus mazilirii, că era un trădător şi că de aceea a fost nevoit să îl ucidă.
Aurelian Cocoreanu, istoric: Cred că ştia că vor fi consecinţe. Poate nu le bănuia atât de dure, poate nu credea că îl vor ucide. Dar că se îmbrăcase cu cămaşa morţii, ştia lucrul acesta. Ştia că sabia turcului e lungă şi banii austriecilor lucrau bine în acele timpuri. Pentru că efectiv a mituit o mulţime de funcţionari otomani pentru a pune mâna pe acest teritoriu. Mai târziu, şi Rusia va face acelaşi lucru: va mitui marele dragoman de la Constantinopol pentru a pune mâna pe Basarabia.
Toamna lui 1777. Jurământ de credință față de Viena
Peste o zi, la 1 octombrie 1777, la Cernăuţi, notabilii români, în frunte cu boierul Ilie Herescu, şi în prezenţa guvernatorului militar austriac, Gabriel von Spleny, au jurat credinţă împăratului de la Viena. Austria preluase - prin Convenţia din mai 1775 - 10.400 de km pătraţi, 4 oraşe, în jur de 300 de sate şi cătune, 70.000 de locuitori din care 48 de mii români, iar restul ruteni, armeni, ruşi şi evrei.
Bucovina va fi administrată militar până în 1786, apoi va fi înglobată Galiţiei - moment de masivă colonizare a provinciei cu alte etnii: evrei, polonezi, ucrainieni, germani, armeni. Din 1849 şi până la realipirea la România, în 1918, Bucovina va fi provincie autonomă, subordonată direct împăratului de la Viena.
Numele de Bucovina, de origine slavă, a fost folosit pentru prima dată în vechi documente ale Moldovei în 1392, dar a fost repus în circulaţie de austrieci, pentru a muşamaliza raptul. La fel va proceda Rusia, folosind numele de Basarabia pentru estul Moldovei, încorporat în 1812. La momentul Unirii, românii din Bucovina erau minoritari.
Spre deosebire de Transilvania, populaţia Bucovinei nu era majoritar românească. În 1880, numai 34% erau români, adică 190.000 de persoane, faţă de 240.000 ruteni. În 1908 din aproape 500 de şcoli elementare, 199 erau ucrainene, 169 româneşti şi 82 nemţeşti. Folosirea limbii germane - era limba oficială a Imperiului Habsburgic - era încurajată şi de sporirea substanţială a etnicilor gemani în Bucovina. Între 1857 şi 1900, populaţia germană a crescut de la 8 la 22%. O stradă din centrul oraşului Cernăuţi s-a numit multă vreme Herrengasse, sub administraţia românească în interbelic a primit numele de Iancu Flondor, iar acum poartă numele unei personalităţi ucrainiene, Olga Kobîleanska.
Aurelian Cocoreanu, istoric: Valurile de pătrundere a elementelor neromâneşti în Bucovina au fost diferite. Nu au venit toţi deodată, ci în funcţie de interesele Imperiului. Când s-a descoperit partea de mine din partea Iacobeniului au fost aduşi nemţi. Când au început să lucreze piatra din Dornişoara au adus nemţi şi cehi şi aşa mai departe. În funcţie de interes. Când a fost nevoie de exploatarea pădurilor au fost aduşi şi ruteni şi ucrainieni.
1775-1914. Investiții masive în Bucovina austriacă
Una dintre primele decizii ale guvernământului austriac a fost să diminueze importanţa Sucevei, vechea capitală a Moldovei şi să sporească forţa oraşului Cernăuţi, care a devenit nucleul politic şi economic al provinciei. Administraţia vieneză a adus investiţii masive, iar migraţia evreilor şi a nemţilor a multiplicat comportamentele de tip urban. Cum Bucovina a intrat în componenţa Austriei în vremea domniei luminate a lui Iosif al II-lea, atmosfera generală a fost una de toleranţă şi înflorire economică şi culturală. În a doua jumătate a sec. XIX, Vatra Dornei se va transforma într-o staţiune de lux. Din nefericire, multe din clădirile ridicate atunci sunt acum în paragină.
Investiţia cea mai durabilă a guvernării austriece ţine însă de educaţie. În 1860, împăratul Franz Iosif aprobă ridicarea unei noi reşedinţe episcopale şi de învăţământ teologic la Cernăuţi. Proiectul - încredinţat marelui arhitect ceh Josef Hlavka - a fost inaugurat în mai multe etape până în 1875. Atât pentru arhitectură, cât şi pentru frescele care împodobeau sălile destinate solemnităţilor sau cursurilor, echipa arhitectului Hlavka a studiat îndelung mănăstirile din nordul Moldovei. Picturile au fost însă distruse în perioada sovietică.
În Sala Sinodală Reşedinţei Mitropolitane de la Cernăuţi, a avut loc la 28 noiembrie 1918, proclamarea unirii Bucovinei cu România. Din interbelic până astăzi, clădirea a intrat în folosinţa Universităţii din Cernăuţi. Aceasta a fost înfiinţată ca instituţie în 1875 şi avea menirea de a fi o fortăreaţă a culturii germane, contrapondere la cea poloneză din Lvov şi cea maghiară de la Cluj. Recent, ansamblul vechii reşedinţe mitropolitane a fost înscris în patrimoniul UNESCO.
Tamara Marusîk, prorector la Universitatea din Cernăuți: „A fost înfiinţată în anul 1875 şi a fost inițiativa deputatului din Parlamentul austriac, un pământean de-al nostru, care mai târziu va deveni primul rector al Universităţii din Cernăuţi. Meritul lui este practic că el i-a convins pe deputații austrieci să voteze deschiderea Universității la Cernăuți. Pentru că cinci orașe mari din Imperiu tot au pretins la asta, dar Constantin Tomasciuc - mama sa era româncă, iar tatăl era ucrainean, a crescut deci într-o familie mixtă - a avut argumente pentru ca Franz Iosif să-şi dea acordul pentru crearea Universității la Cernăuţi”.
Mișcarea națională din Bucovina: educație și voință
Guvernarea habsburgică a slăbit însă mişcarea naţională românească. Spre deosebire de Transilvania, unde apartenenţa la Biserica Ortodoxă sau la Biserica Greco-Catolică era o pavăză faţă de politica de deznaţionalizare dusă mai ales de autorităţile maghiare, în Bucovina, biserica ortodoxă era în aceeaşi măsură şi biserica ucrainienilor sau a ruşilor. Totuşi, la începutul secolului XX, avuţi şi educaţi la Cernăuţi sau Viena, cu sprijinul ardelenilor şi siguri de prestigiul Bucureştiului, bucovinenii îşi revedicau cu hotărâre drepturile. Dar Unirea din 1918 s-a întemeiat nu numai pe argumente istorice, ci mai ales pe siguranţa şi bunăstarea pe care România de atunci le asigura cetăţenilor săi, indiferent de etnie.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
