Gemeni din Belgia au scăpat de închisoare pentru că sunt... prea identici

Data actualizării: Data publicării:
politie belgia - GettyImages-78514429-2
Foto: Guliver/GettyImages

Doi frați din Belgia, gemeni, au fost achitați în urma unei încăierări din orașul belgian Leuven pentru că polițiștii nu au putut să identifice care dintre ei este agresorul.

politia belgiana belgia
Foto: Guliver/GettyImages

Ibrahim și Murat A, în vârstă de 28 de ani, au fost trimiși în judecată pentru agresarea și rănirea unui bărbat, în octombrie 2015.

Poliția belgiană a obținut imaginile de pe camerele de supraveghere, însă cei doi gemeni arată atât de mult la fel încât nici autoritățile și nici victima nu au putut să-i deosebească, transmite BBC.

Un judecător a considerat că nu sunt suficiente dovezi pentru ca ambii frați să fie condamnați, așa că i-a achitat.

Ce s-a întâmplat de fapt? Cei doi frați se certau când unul dintre ei a căzut de pe bicicletă. Incidentul i-a făcut pe martori să stârnească în hohote de râs. Unul dintre gemeni s-a înfuriat și a lovit un bărbat, în timp ce fratele său a încercat să-l oprească.

Deși cei doi au fost chemați la audieri, numai unul dintre ei s-a prezentat la poliție, susținând că doar a încercat să-și oprească fratele.

Polițiștii au urmărit imaginile de pe camerele de supraveghere însă nu au putut să-și dea seama cine este de fapt agresorul. Au fost audiați și martorii, însă nu au putut să ofere prea multe lămuriri cu privire la identitatea lor.

„Este evident că unul dintre ei a încercat să-l oprească pe celălalt, așa că nu poate poate fi judecat”, a motivat judecătorul, subliniind că poliția a stabilit că unul dintre gemeni este agresorul, dar nu este clar care dintre ei.

Potrivit presei locale, cei doi frați au mai avut probleme cu legea. În 2011, unul dintre a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru tâlhărie, în timp ce fratele său a fost achitat din cauza probelor neconcludente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri