VIDEO REPORTAJ. Momente tensionate între protestatari și jandarmi

Data actualizării: Data publicării:
20180512192156_IMG_3437-01protest piata victoriei 12 mai Inquam Photos Octav Ganea

Mii de persoane au protestat, sâmbătă seară, în Piața Victoriei din București și în mai multe orașe. Oamenii au acuzat coaliţia PSD-ALDE că nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală şi îndepărtează România de standardele europene şi democratice. Urmăriți un reportaj realizat de Alina Manolache şi Maria Racoviţan:

ACTUALIZARE.  Șase persoane au fost ridicate şi duse la poliţie după ce s-au îmbrâncit cu jandarmii. Disputele dintre protestatari şi jandarmi au avut loc după ora 18, când forţele de ordine au început să monteze gardurile de protecţie, iar manifestantii s-au opus. Cei şase oameni ridicaţi au fost amendaţi pentru injurii, tulburarea ordinii publice şi refuzul de a părăsi locul manifestaţiei. Amenzile depaşesc 9000 de lei. Protestul antiguvernamental a durat peste 4 ore şi la el au participat aproximativ 5000 de oameni.

VIDEO. Șase protestatari au fost ridicați de poliție. Amenzi de peste 9.000 de lei

Urmăriți mai jos o galerie foto cu imagini de la protestul de sâmbătă din București. Fotografiile aparțin agenției Inquam Photos, fotoreporter: Octav Ganea (clic pe prima imagine pentru a le vedea pe toate celelalte):

proteste 15 ganea
proteste 15 ganea

ACTUALIZARE. Mii de oameni au ieşit pe străzile din marile oraşe să ceară, alături de cei din Piaţa Victoriei, demisia actualului Guvern, o clasă politică fără corupţi şi independenţa justiţiei. Cei mai mulţi protestatari au fost în Sibiu, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Cluj-Napoca.

ACTUALIZARE 22.00. În Piața Victoriei au mai rămas aproximativ 200 de persoane. Au fost şi momente tensionate la Bucureşti. Protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii în momentul în care aceştia încercau să monteze garduri.


ACTUALIZARE. Unii dintre protestatarii din Piaţa Victoriei au avut un nou conflict cu jandarmii, potrivit news.ro Manifestanţii le-au strigat ”Sclavi” jandarmilor şi au cerut demisia ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, potrivit news.ro.

ACTUALIZARE. La 101 ani, filozoful Mihai Şora a ieşit în piaţă, la protest, pentru că, spune el, România nu merge în direcţia bună. Mihai Şora le-a transmis românilor să nu renunţe vreodată la lupta pentru drepturile lor şi pentru o societate mai bună.

ACTUALIZARE. Zeci de români au ieşit în stradă în mai multe oraşe europene, în semn de susţinere faţă de proestatarii din România.

ACTUALIZARE. 5000 de persoane protestează în fața Guvernului la această oră. 

La Iași sunt de asemenea circa 250 de protestatari, care au cântat Imnul Național. Alte sute de persoane au ieșit în stradă la Iași, Timișoara, Brașov și Cluj.


ACTUALIZARE. Numărul protestatarilor din Piața Victoriei a ajuns la 2.500. A fost închis traficul pe Bulevardul Aviatorilor, spre Piața Victoriei.


ACTUALIZARE. Sunt aproximativ 1.000 de persoane în Piața Victoriei din Capitală. Alte câteva sute protestează în mai multe orașe.


ACTUALIZARE. Moment tensionat, în urmă cu puţin timp, în Piaţa Victoriei, între un bărbat venit pentru mitingul anunţat acolo şi jandarmi.

Bărbatul ar fi vrut să împrejmuiască drapelul UE cu bolţari şi cărămizi, însă jandarmii nu au fost de acord. Protestatarul le-a cerut oamenilor legii să-i spună articolul de lege care interzice acest lucru, însă după mai multe discuţii, a renunţat la idee.

Câteva sute de persoane protestează la această oră în Piaţa Victoriei. Oamenii se ceartă cu jandarmii pentru că aceştia nu vor să blocheze circulaţia rutieră prin faţa Muzeului Antipa. Oamenii le strigă jandarmilor: ”Refuz acest abuz!”. Ei mai scandează ”Hoţii!” şi ”Demisia!”

20180512190353_IMG_3263-01 protest piata victoriei 12 mai Inquam Photos Octav Ganea
20180512190353_IMG_3263-01 protest piata victoriei 12 mai Inquam Photos Octav Ganea

Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea


„De la preluarea guvernării, coaliţia PSD-ALDE nu şi-a respectat promisiunile făcute în campania electorală, ci a avut două priorităţi: să îşi salveze de închisoare VIP-urile cu dosare penale şi să instaureze în România un regim în care forţa legii şi democraţia sunt strivite de forţa instituţiilor politice. Metodele şi acţiunile PSD-ALDE au ca efect îndepărtarea României de standardele europene şi democratice şi aruncarea ei în liga regimurilor autocratice, în care domnesc interesele şi bunul-plac al celor care au acces la butoanele politice, iar societatea este lipsită de şansa de a sancţiona derapajele acestora”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului, potrivit News.ro.

Organizatorii protestului enumeră „acţiunile antidemocratice” ale PSD-ALDE, precum modificarea Codurilor penale, schimbarea conducerii Ministerului Public şi a DNA, amenzi abuzive ale Jandarmeriei, schimbarea legilor fără consultări publice, restrângerea drepturilor unor oameni prin modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte definiţia familiei sau denigrarea unor instituţii europene

Protestul din Capitală ar urma să aibă loc sâmbătă de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei, iar protestatarii iau în calcul inclusiv posibilitatea de a pleca în marş spre sediul PSD şi spre sediul TVR.

Mii de oameni şi-au anunţat prezenţa la protest.

Manifestaţii asemănătoare sunt programate sâmbătă seară şi în Alba Iulia (în faţa prefecturii), Alexandria (prefectură), Arad (la primărie), Braşov (prefectură), Bistriţa (Piaţa Petru Rareş), Cluj (Piaţa Unirii), Constanţa (prefectură), Craiova (Piaţa Mihai Viteazul), Deva (Piaţa Victoriei), Galaţi (prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Oradea (Piaţa Unirii), Piteşti (prefectură), Ploieşti (în centru, la ceas), Râmnicu Vâlcea (Scuarul Revoluţiei), Satu Mare (pietonalul Corneliu Coposu), Sibiu (Piaţa Mare), Sighetu Marmaţiei (Strada Corneliu Coposu), Târgu Mureş (prefectură), Timişoara (Piaţa Operei), Zalău (Platoul de Marmură).

De asemenea, românii din diaspora au anunţat că vor fi solidari cu cei din ţară, astfel că vor protesta în Olanda, Spania (Bilbao - Plaza Circular Nr. 4, în faţa Consulatului), Marea Britanie (The National Assembly for Wales), Irlanda (Ambasada României). Italia (Milano - Consulatul General al României) Germania (München - Consulatul General al României, Franţa (Paris - Trocadéro, Parvis des Libertés et des Droits de l'Homme), Islanda (Reykjavík), Canada (Toronto), Austria (Viena - Wiener Staatsoper), Germania (Würzburg – Marktplatz).

În plus, comunitatea Declic a lansat o platformă numită „Penalistan” care prezintă România peste următorii 100 de anii, dacă oamenii acceptă modificările aduse legilor Justiţiei: „În Penalistan vor conduce corupţii, ghidaţi de puterea şpăgilor. Dreptatea va deveni arhaism!”.

„La 100 de ani de la Marea Unire, România se află la o răscruce de drum. Fie ne continuăm calea europeană, fie ne pregătim de 100 de ani de „Penalistan”. Cam aşa s-ar numi dictatura corupţilor şi raiul penalilor, odată cu modificările aduse Codurilor Penale. Copiii noştri nu trebuie să trăiască într-un astfel de stat, pentru ei şi pentru drepturile noastre trebuie să protestăm”, transmit reprezentanţii Declic.

Ei spun că la protestele din Bucureşti şi din ţară care vor avea loc sâmbătă vor împărţi 6.000 de pancarte cu simbolul Centenarului, România 100, alături de cătuşele care ar lega viitorul ţării noastre şi ar dezlega mâinile corupţilor. Pancartele au fost realizate din banii strânşi din donaţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri