Doi copii au fost grav răniți în timp ce se jucau cu o petardă. Unul dintre ei a rămas fără un deget

Data actualizării: Data publicării:
petarda care se aprinde
Credit foto: Guliver/Getty Images

Doi copii din Brăila au fost răniți în timp ce se jucau cu o petardă, unul este în stare gravă. Cei doi au răni la ochi și la mâini. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și atrag atenția că folosirea petardelor este interzisă.

Incidentul s-a petrecut duminică după-amiază în comuna Mircea Vodă din județul Brăila. Cel care a sunat la 112 și a cerut ajutor a fost chiar tatăl copiilor. Acesta le-a spus autorităților că cei doi copii ai săi au fost răniți în urma exploziei unei petarde.

Cei doi copii au fost transportați de urgență la spitalul din Brăila.

Polițiștii au stabilit că aceștia s-au jucat cu o petardă în stradă, în fața porții. Copilul mai mic, cel de 8 ani, a fost rănit mai grav și a fost transferat ulterior la Spitalul de Copii din Galați, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. În urma exploziei, băiatului i-a fost retezat un deget la mâna stângă și s-a ales și cu fracturi la celelalte degete, dar și arsuri la nivelul pieptului și i-a fost afectată vederea.

Fratele mai mare a rămas și el internat la spitalul din Brăila, iar polițiștii fac acum cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Mirela lungu, medic chirurg: A fost transferat un pacient de 8 ani, care a venit cu amputație de deget la mâna stângă, multiple fracturi la nivelul degetelor mâinii stângi, plăgi și arsuri la mâini, plăgi torace, arsură la nivelul corneii ochiului stâng, pacientul a fost operat. Momentan este transferat pe secție, echilibrat cardio-respirator, rămane pentru monitorizare și tratament.

În 2025 legislația din România privind petardele și alte articole pirotehnice s-a schimbat semnificativ. Petardele și articolele cu risc ridicat nu mai pot fi vândute sau folosite. Sunt permise doar cele cu risc redus de accident, de exemplu artificii de brad. Acestea pot fi achiziționate și folosite de persoane peste 16 ani. Amenzile pot ajunge la 7500 de lei sau închioare până la 5 ani. Doar pirotehnicienii autorizați pot utiliza și comercializa articolele din categoriile cu risc mai mare.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...