Accize pe alcoolul din parfum

Data publicării:
LABORATOR FARMEC crop

Deşi vinde creme, deodorante şi săpunuri, compania s-a trezit că are de plată accize uriaşe pe alcool. Asta după ce Fiscul ar fi calculat retroactiv accizele pentru alcoolul folosit de Farmec la fabricarea cosmeticelor.

Pentru moment, Curtea de Apel Cluj i-a interzis Fiscului să execute silit Farmec în contul acelei datorii. Însă această problemă nu şi-a găsit încă rezolvarea.

Conflictul dintre producătorul Farmec și Fisc a izbucnit în decembrie anul trecut. Compania a fost înștiințată atunci că, în urma unor recalculări, are de plată accize pe alcool în valoare de 15 milioane de euro pentru gama sa de produse de curățenie, și anume odorizantul Airwick, detartrantul Nufăr și degresantul Triumf.

Cei de la Farmec spun însă că nu au niciun motiv să plătească accize, deoarece alcoolul pe care îl folosesc la fabricarea acestora este unul denaturat. Adică nu poate fi băut pentru că este toxic.

Farmec a contestat în instanță decizia de impunere a Fiscului și a trimis în ultimele luni scrisori pe adresa mai multor instituții. În cele din urmă a primit o decizie favorabilă din partea Curții de Apel Cluj, care a stabilit că Fiscul nu poate executa silit producătorul de cosmetice până nu se clarifică modul în care au fost calculate accizele de 15 milioane de euro. Aceasta este însă doar o soluție temporară în favoarea celor de la Farmec. Situația accizelor ramâne să fie clarificată. 

În 2013, Farmec a anunțat un profit de un milion și jumătate de euro. Așadar, accizele de 15 milioane de euro ar însemna profitul companiei pe zece ani. Pe 2014, Farmec și-a anunțat doar cifra de afaceri, 34 de milioane de euro. Privatizat în 1995 prin metoda MEBO, Farmec este unul dintre cei mai mari producători de cosmetice din Europa de Est.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri