ADAS – Administrația Asigurărilor de Stat, reînființată?

Data publicării:
0613

Escaladarea prețurilor la asigurările auto obligatorii, RCA, determină propuneri legislative la nivelul Parlamentului de reînființare a unei societăți autohtone de stat pentru asigurări după modelul defunctei ADAS – Administrația Asigurărilor de Stat.

0613

Sursa foto: modoro.ro

Comisiile de buget-finanţe şi transporturi au avut, miercuri, la Senat, o dezbatere cu reprezentanţii transportatorilor, pe tema poliţelor RCA, printre propunerile pe care PSD doreşte să le introducă într-un proiect de lege ce urmează să intre în dezbaterea plenului fiind înfiinţarea unei societăţi de asigurare românească, pe modelul ADAS, dar şi obligativitatea ASF de a reglementa un nivel de referinţă pentru RCA.

Săptămâna viitoare, proiectul de lege care se referă la poliţele RCA iniţiat de PSD va fi votat în plenul Senatului, urmând a fi transmis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz, a spus miercuri, liderul grupului PSD din Senat, Mihai Fifor.

”În perioada imediat următoare, colegii de la Senat şi Camera Deputaţilor, din comisiile de buget-finanţe, vor solicita ASF să vină în faţa comisiilor, pentru o discuţie aplicată pe acelaşi subiect, pentru că lucrurile nu mai trebuie să rămână aşa şi transportatorii aşteaptă soluţii din partea noastră”, a spus Fifor.

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Viorel Arcaş, a arătat la rândul lui că proiectul de lege semnat de parlamentarii PSD a fost trimis din luna iunie la Guvern, pentru un aviz care nu a fost transmis nici până în prezent.

”Putea fi rezolvată această problemă mult mai repede, pentru că este o noutate chiar iniţiativa legislativă, pentru că nu am avut, până acum, o lege privind RCA la noi în ţară. Este o chestiune importantă, care afectează milioane de oameni în România”, a spus Arcaş, menţionând că sunt şase milioane de utilizatori ai acestui produs obligatoriu al statului, astfel că statul ar trebui să intervină asupra nivelului preţului RCA. 

Viorel Arcaş a prezentat şi modificările convenite, în proiectul de lege, după discuţiile cu transportatorii. 

”S-a decis introducerea unor modificări care să reglementeze nivelul de referinţă pentru RCA, sarcină care se va da, prin lege, Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), în primă fază”, a afirmat preşedintele comisiei de buget-finanţe, care a menţionat că aceasta este cea mai importantă prevedere care se va afla în lege, sub forma unui amendament. 

În plus, s-au stabilit criterii de risc, care vor fi introduse în calculul tarifului RCA, precum şi introducerea ”tractării” autovehiculului, ca o componentă obligatorie a RCA.

”Cel mai important lucru, şi vom vedea cum îl vom introduce în lege, reînfiinţarea unei societăţi prin care se poate crea un cadru concurenţial sănătos, care nu permite un salt atât de mare al tarifelor RCA”, a precizat preşedintele Comisiei de buget-finanţe, menţionând că această societate ar putea funcţiona precum fosta ADAS (Agenţia Domeniului de Asigurări a Statului - n.r.). 

Senatorul PSD Eugen Teodorovici a declarat că principiul de la care s-a pornit în elaborarea proiectului de lege a fost protejarea consumatorului, fără a crea un mediu dezechilibrat între asigurat şi asigurător. 

El a arătat că, din informaţiile transmise de ASF, ”astăzi, firmele de asigurare încasează de pe urma poliţelor RCA cam peste 30% în plus faţă de preţul real pe care va trebui să îl plătească un asigurat, ţinând cont şi de daunele pe care le are într-un an”. 

”Este o diferenţă extrem de mare, care trebuie să se reducă. În baza noii legi, contractul RCA va trebui să se reducă cu 30% faţă de cât este astăzi o poliţă RCA”, a spus Teodorovici. 

Care sunt principiile noilor prevederi

Senatorul PSD a mai afirmat că, prin propunerea legislativă, se doreşte ca prevederea prin care cartea verde este plătită de orice tip de autoturism să fie eliminată. 

”Va plăti carte verde doar cel care iese de pe teritoriul României”, a arătat Teodorovici. El a făcut referire şi la eliminarea vârstei din criteriile pe baza cărora se stabileşte tariful RCA, astfel încât tinerii să nu mai plătească o poliţă mai scumpă decât alţi asiguraţi, urmând a se lua în calcul doar istoricul celui care are poliţa RCA. 

O altă prevedere se referă la service-urile care efectuează reparaţiile în urma unui accident, Teodorovici menţionând că acele service-uri care refuză reparaţia unui autoturism asigurat îşi vor pierde licenţa de funcţionare. 

”Trebuie să separăm ceea ce astăzi este un conflict de interese, şi anume faptul că ASF are atribuţii legate de poliţele RCA, şi o parte din aceste poliţe se duce spre ASF, ceea ce nu trebuie să se mai întâmple, pe viitor”, a mai spus Teodorovici. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri