Agricultură. Un danez produce cât 12 români

Data actualizării: Data publicării:
tractorase ro-ger

Agricultura românească cu un ochi plânge, cu unul râde. Avem 1,2 milioane de femieri mici care sunt de trei ori mai puţin productivi decât media europeană.

Răzvan Spătar are solarii care se întind pe 3.500 de metri pătraţi şi produce roşii şi varză într-o comună de lângă Bucureşti. Este unul dintre micii fermieri care lucrează pentru a-şi întreţine familia. Aşa că marfa lui nici mai ajunge în pieţe, e vândută direct en-gros-urilor. „Cand ieșim noi cu marfa, încep importurile, nu are rost sa te mai extinzi”, spune Răzvan Spătar.

Nu avem nici utilajele necesare pentru a obține recolte bogate. Un tractor lucrează în România 52 de hectare, iar în Germania de 10 ori mai puține.

Pentru că avea cheltuieli mari, Răzvan Spătar a renunţat la cele trei hectare de cereale pe care le avea şi se ocupă doar de solarii.

La polul opus este Lucian Popovici. Fermierul din Arad lucrează 900 de hectare de grâu şi porumb. În ultimii şase ani a investit aproximativ 800 de mii de euro în utilaje. Iar rezultatul se vede. „În anumite culturi s-a și dublat și datorită investiției în materie primă, ierbicide, dar și datorită utilajelor”, explică Popovici.

El va fi unul dintre cei care se vor bucura anul acesta de producţii bune. Vremea a ţinut cu agricultorii aşa că fermierii din România ar urma să strângă, la vară, aproape 7 milioane de tone de grâu şi 500 de mii de tone de rapiţă, potrivit estimărilor Comisiei Europene.

„Grâul a ieșit bine din iarnă, este foarte mare, de când fac agricultură nu am văzut să fie așa mare în martie”, spune Lucian Popovici.

Chiar dacă producţiile se anunţă cu până la 16 la sută mai mici comparativ cu anul trecut, recoltele tot ar putea fi peste media ultimilor cinci ani. În aceste condiții, România va rămâne pe a cincea poziţie în Uniunea Europeană la producţia de grâu. În bani, asta înseamnă încasări de circa un miliard şi jumătate de euro.

Productivitatea muncii

(o fermă, media ultimilor 3 ani)

Danemarca 53.800 de euro

Olanda 48.500 de euro

Belgia 38.000

.....

România 15.000 de euro

(sursa: Comisia Europeană, recolta.eu)

Estimări producţie 2014

grâu: 6,9 mil. tone

orz: 1,4 mil. tone

rapiţă: 500.000 tone

(sursa: Comisia Europeană, zf.ro)

Producţia de grâu în UE

Franţa: 36,4 mil. tone

Germania: 24,3 mil. tone

Marea Britanie: 14,1 mil. tone

Polonia: 9,7 mil. tone

România: 6,9 mil. tone

(sursa: zf.ro)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri