Foto Alertă în agricultură: o specie invazivă de insecte, care a făcut ravagii în SUA, a fost descoperită în Ungaria. Sectoarele afectate

Data actualizării: Data publicării:
Lycorma delicatula, gandacul pătat
Lycorma delicatula sau gândacul pătat. Foto: Profimedia

Gândacul pătat, o specie invazivă care a provocat pierderi agricole semnificative în Statele Unite a fost descoperită pentru prima dată în Ungaria şi Uniunea Europeană, a anunţat joi Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) într-un comunicat de presă, preluat de AFP.

Gândacul pătat (Lycorma delicatula), originar din Asia de Sud-Est, a fost descoperit în judeţul Bacs-Kiskun din sudul Ungariei, la graniţa cu Serbia, a precizat Nebih.

„Este prima descoperire confirmată a acestei insecte în Ungaria şi în Uniunea Europeană, care este clasificată drept organism dăunător de carantină de către UE”, a informat Autoritatea ungară, scrie Agerpres.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare în Agricultură din Franţa (INRAE), cu culorile sale vii şi cele două perechi de aripi, gândacul pătat îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă, deoarece ar putea pune în pericol sectoarele fructelor şi vinului.

Lycorma delicatula sau gândacul pătat. Foto: Profimedia
Lycorma delicatula sau gândacul pătat. Foto: Profimedia

Un studiu realizat în anul 2020 de Universitatea din Pennsylvania a estimat că insecta a fost responsabilă pentru pierderi anuale de 554 de milioane de dolari şi dispariţia a aproape 5.000 de locuri de muncă pe an în acel stat.

Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) a fost alertată despre prezenţa gândacului pătat de către un localnic care nu a putut să o identifice. „Analizele de laborator au confirmat ulterior prezenţa sa, iar autorităţile au început să ia măsurile de carantină necesare”, a adăugat Nebih.

Vigilenţa publică şi raportarea timpurie vor fi esenţiale pentru a preveni instalarea şi răspândirea acestui dăunător, subliniază Nebih.

Lycorma delicatula a fost observată pentru prima dată în 2014 în Statele Unite, în comitatul Berks, Pennsylvania, după ce a sosit cu doi ani mai devreme la bordul unui transport de pietre din Asia, potrivit oamenilor de ştiinţă care i-au urmărit traseul.

Lycorma delicatula sau gândacul pătat. Foto: Profimedia
Lycorma delicatula sau gândacul pătat. Foto: Profimedia

Această insectă, cu un abdomen care măsoară 25 mm lungime şi 15 mm lăţime, se hrăneşte cu peste 70 de specii de plante ornamentale, pomi fructiferi, nuci şi exploataţii forestiere. Are o predilecţie specială pentru viţa de vie.

Atunci când ajunge la maturitate, Lycorma delicatula îşi foloseşte trompa pentru a suge seva din plante, privându-le de acest nutrient crucial. Când mai multe exemplare se hrănesc cu aceeaşi plantă, planta moare.

Gândacul pătat nu ameninţă oamenii sau animalele.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie. ANPIS a anunțat calendarul plăților
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sylvester Stallone povestește altercația cu Richard Gere la filmările „The Lords of Flatbush”: Unul dintre...
Adevarul
Mărturia cutremurătoare a soției arbitrului care s-a împușcat în fața copiilor: „Mi-a dat flori, apoi și-a...
Newsweek
Până la ce oră poți da muzica tare la țară? Când poate vecinul să cheme Poliția și ce riști
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Tom Cruise refuză să fie numit „ultimul mare star de cinema”. Ce a spus despre Brad Pitt într-un interviu rar
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...