Carnea de porc congelată nu va mai putea fi vândută ca proaspătă în România. Anunțul ministrului Florin Barbu

Data publicării:
Raw meet.Assortment of raw pork.Different types of raw pork meat and beef.. Organic gourmet cuisine concept
Carne de porc. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va modifica legislaţia astfel încât toată carnea de porc congelată care ajunge în România din Uniunea Europeană să nu mai poate fi comercializată drept proaspătă, a anunţat, miercuri, ministrul de resort, Florin Barbu, după întâlnirea cu crescătorii de porci.

„Am luat decizia, împreună cu colegii de la ANSVSA şi ANPC, să modificăm Ordinul 183 şi Ordinul 494 din 2002, astfel încât carnea de porc care se comercializează prin magazinele de retail, dacă este congelată, să fie inscripţionată că este decongelată, iar carnea proaspătă ieşită din abator să aibă 48 ore şi un termen de valabilitate de şase zile. (...) Sunt foarte multe probleme în sectorul cărnii de porc, lucru pe care l-am spus şi la Comisia Europeană, în Consiliul AgriFish. Vorbim de valorificarea cărnii de porc de la fermieri, unde preţurile în momentul de faţă sunt foarte scăzute”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, fermele româneşti producătoare de carne de porc au pierderi semnificative de aproape 30% din cauza prețului din magazinele de retail.

„Sunt pierderi semnificative de aproape 30% la fermele din România dezvoltate de noi în ultimii ani. Vorbim de cele două programe importante de reproducţie pentru 1,5 milioane de purcei, dar şi de partea de fonduri europene, unde am finalizat aproape 27 de ferme, prin fermele de gras. Nu voi accepta niciodată ca în România să vedem un preţ la carnea de porc în magazinele de retail de 17,18, 20 de lei pe kilogram, iar porcul în viu să plece de la poarta fermei cu 4,8 lei pe kilogram. Este fără precedent ca un purcel care are un cost de producţie de aproape 80 euro, băgat într-o fermă de gras, ţinut trei luni cu cheltuieli pentru îngrăşare, să ajungă la 110 kg şi să fie vândut cu 85 euro”, a subliniat Barbu.

Ministrul a precizat că va încerca să-i explice şi prim-ministrului că piaţa cărnii de porc trebuie reglementată din nou, iar pierderile fermelor să fie compensate.

„Voi avea o discuţie şi cu domnul prim-ministru pentru acoperi pierderile înregistrate de către ferme în anul 2025 şi împreună cu Consiliul Concurenţei şi cu toate instituţiile din România să putem reglementa piaţa de carne de porc în România”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Acesta a amintit că există în derulare o anchetă a Consiliului Concurenţei privind valorificarea cărnii de porc pe teritoriul României.

„Trebuie să vedem preţul de la poarta fermei şi preţul magazinului de retail din România. Sunt diferenţe foarte mari pentru că poate exista pe acest lanţ o practică neloială între producătorul de carne, abator şi magazinul de retail”, a explicat Barbu.

O întâlnire de lucru a ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, cu crescătorii de porci, a avut loc miercuri la sediul ministerului, în prezenţa reprezentanţilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi ai Consiliului Concurenţei.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Blondă, cu bucle și aer de Marilyn Monroe. Mădălina Ghenea, transformare spectaculoasă, înfășurată doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Ce prevederi din noua lege a pensiilor ar putea declara CCR neconstituționale? Formula de calcul, în pericol
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”