Video „De 10 ani cultiv tomate și este cel mai dificil an”. Legumicultorii primesc o nouă lovitură: frigul le-ar putea compromite culturile

Data publicării:
legumicultor in gradina cu rosii
Programul vizează susţinerea culturilor de legume cultivate în sere, solarii şi alte structuri protejate. Credit foto: Guliver/Getty Images

Alternanțele meteo majore, grindina și zăpada de martie trag în sus prețul legumelor. Din cauza valului de frig care s-a abătut, zilele acestea, asupra României, producătorii locali sunt obligați să încălzească solariile mai mult decât de obicei. „De 10 ani cultiv tomate și este cel mai dificil an”, spune un legumicultor din Oltenia, care se întreabă acum dacă își va scoate banii investiți în culturi. 

Legumicultorii primesc lovitură după lovitură. Grindina a făcut prăpăd în Vâlcea. În doar câteva minute, grădinile și curțile caselor au fost acoperite de un strat de gheață.

Elena Mateescu, director ANM: În Oltenia, jumătatea estică a Munteniei, dar și sudul Transilvaniei, dar mai ales la munte, vorbim de cantități de 10-20 de litri pe metru pătrat, izolat chiar și 25-30 de litri pe metru pătrat și se va depune și zăpadă.

La lista de fenomene extreme, se adaugă și schimbările bruște ale temperaturilor care le dau mari bătăi de cap legumicultorilor. Cosmin Dragu are 10 solarii cu roșii, castraveți și ardei și se teme că ar putea pierde toată recolta.

Cosmin Dragu, legumicultor: De 10 ani cultiv tomate și este cel mai dificil an. Nu din cauza frigului, ci din cauză că într-o săptămână am trecut de la -15 la +22 ziua, cu 10 noaptea, și revenim la 0 ziua cu - 5 noaptea. Este incredibil de greu pentru noi și nu știu cum vom reuși să facem față!

Legumele au nevoie de cel puțin 12 grade Celsius, așa că în solarii centralele merg zi și noapte.

Cosmin Dragu, legumicultor: Sunt cheltuieli foarte mari!

În aceeași situație sunt și legumicultorii din județul Dolj.

Marinela Răbigan, legumicultor: Acolo este butelia, iar un tun din astă mă duce la două milioane jumate pe noapte. Cheltuieli mari, investiții foarte mari, sămânța scumpă, toate alea sunt scumpe.

Cheltuielile fermierilor se reflectă în prețul pieței. Acum, un kilogram de roșii românești se vinde cu 60 de lei, iar unul de castraveți cu 25 de lei.

Clientă: Scumpe, scumpe.
Reporter: V-ați permite să cumpărați?
Clientă: Nu, nu!

Client: Nu consum decât vara.

reporter: Elena Alexandru
operator: Adrian Niță

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Lisa Stansfield, la 60 de ani. Povestea fascinantă a artistei care a cucerit lumea cu „All Around The World”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mariah Carey, imagine rară cu gemenii ei de 14 ani. Adolescenții seamănă tot mai mult cu părinții lor...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Cum au fost construite minunile ingineriei antice. Dunărea și munții, mutați pentru Podul lui Traian și...
Newsweek
Pensie de numai 1.500 lei pentru 30 ani munciți. De ce 1.900.000 pensionari primesc pensii atât de mici?
Digi FM
Rețetă de cozonac fără frământare, dospit la rece
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...