Invazia laptelui străin. Importuri mai mari cu 40 la sută

Data publicării:
lapte - GettyImages-2430896

Invazia laptelui străin, de care se plâng producătorii de la noi, se întâmplă foarte repede. Importurile de lapte au crescut cu aproape 40 de procente în primele opt luni ale anului, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

lapte - GettyImages-2430896

FOTO: Gulliver/GettyImages

Practic, România a cumpărat din afară 20 de mii de tone de lapte în plus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este efectul renunţării în aprilie anul trecut la cotele europene, care spuneau cât de mult poate să producă fiecare ţară în parte.

Odată ce limitele au fost înlăturate, laptele din ţări precum Germania şi Polonia, care produc mult şi ieftin, a putut să le facă competiţie producătorilor mai puţin eficienţi.

Fermierii de la noi spun că lupta cu străinii e pierdută, aşa că-i cer statului subvenţii. Efectul asupra industriei româneşti e însă cu două tăişuri. Producătorii sunt afectaţi de laptele ieftin din import, dar procesatorii îşi reduc astfel costurile de producţie şi pot aduce pe piaţă lactate mai multe şi mai ieftine. Datele statisticii arată că în primele opt luni ale anului producţia românească de brânzeturi a crescut cu aproape 10%, iar cea de unt și smântână cu 6%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri