Localitatea Dăbuleni ar putea deveni prima zonă de deșert a României. Pe lângă pepeni se vor cultiva kiwi, curmale și măslini

Data actualizării: Data publicării:
dabuleni

În câțiva ani agricultorii din sudul ţării vor renunța la culturile clasice în favoarea celor exotice. Localitatea Dăbuleni ar putea deveni prima zonă de deșert a României. În condițiile în care nu numai pepenii ci și culturile de kiwi, curmale sau măslini ar putea să umple solul nisipos.

Drăghici Iulian, cercetător Stațiunea Dăbuleni: Au fost introduse câteva specii. Una dintre ele este kiwi. Aici o altă specie introdusă, maslinul. După cum vedeți, majoritatea necesită protejare pe timpul iernii, contra gerului și a rozătoarelor. slinul a avut o creștere foarte bună. La anul sperăm să avem producție.

La stațiunea de Cercetare din Dăbuleni terenul extrem de nisipos este pus în valoare de niște culturi la care nimeni nu s-ar fi gândit acum zeci de ani.

Angajat stațiune:
Suntem foarte nerăbdători să le vedem.
Reporter:i mâncat kiwi?
Angajat stațiune: Am mâncat că am cumpărat de la magazin. Sunt foarte bune.
Reporter: O să puteți avea la dumneavoastră în curte?
Angajat stațiune: Nu am crezut treaba asta, să vedem acum...

Dincolo de mândrie, oamenii sunt îngrijorați că de la an la an precipitațiile sunt din ce în ce mai puține.

Șofer: Deci cu farurile aprinse la mașină, când este o furtună la 12, 2 după amiaza nu mai vezi nimic... Pe aici drumul îți amintește de drumul spre litoral.

Deja sunt foarte multe zone în sudul României în această situaţie.

Cristi Popa, jurnalist Digi24: Am putea spune că am ajuns la mare, pe litoral în țară sau Dubai. Este și soarele extrem de puternic, foarte cald, deși suntem în plină iar. Suntem la buleni, o zonă în care solul se transformă de la o zi la alta în nisip.

Angajat Stațiunea Dăbuleni: Au rezistat numai speciile cu rezistență foarte foarte mare la secetă. Ajungem la un nisip de plajă, uitați-vă cum curge.

Specialiștii spun că numai anul trecut în zona de Sud în anumite luni precipitațiile au fost cu 30 de litri pe metru pătrat mai puține față de o perioadă normală. Dar și cu temperaturi mai mari cu 2-4 grade față de media normală a lunii respective. În momentul de față peste 100.000 de hectare din sudul ţării s-au transformat în deșert.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...