Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Data actualizării: Data publicării:
503427393_1152286093606436_7392633755391599963_n
Foto Facebook/MinisterulAgriculturii

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri, 3 decembrie, în cadrul unei întâlniri cu fermierii din județul Buzău, că prevederea privind impozitarea serelor și solariilor va fi eliminată din pachetul legislativ aflat în prezent la Curtea Constituțională. Oficialul a subliniat că, atât timp cât actuala coaliție se află la guvernare, astfel de construcții agricole nu vor fi supuse impozitării.

Discuțiile au pornit de la îngrijorările fermierilor, care au reclamat că introducerea taxării pentru sere și solarii ar pune presiune suplimentară pe producători, deja afectați de costuri ridicate, potrivit Agerpres. 

Claudiu Breazu, legumicultor din Buzău, a atras atenția asupra riscurilor: „În momentul de față ne paște un lucru foarte greu, impozitarea serelor și solariilor. Avem nevoie de foarte mare ajutor.”

În replică, ministrul Florin Barbu a explicat că impozitarea nu este posibilă în forma actuală, deoarece serele și solariile nu îndeplinesc criteriile legale pentru a fi considerate clădiri taxabile.

„În Codul Fiscal, un solar pe persoană fizică nu poate fi calculat constituțional ca valoare impozabilă. Pentru a impune o taxă, o clădire trebuie să aibă pereți și acoperiș, iar solariile nu au. Prevederea introdusă de Ministerul de Finanțe va fi scoasă. Pachetul nu a fost aprobat, se află la Curtea Constituțională și va fi amendat”, a precizat ministrul.

Barbu a reafirmat poziția Guvernului: „Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare.”

Fermierii cer soluții pentru culturile distruse de ciori

O altă problemă ridicată de agriculturile prezenți a fost cea a daunelor provocate primăvara de ciori, în special în culturile de floarea-soarelui și porumb.

Fermierul Ionel Bobocea din Rusețu a descris situația drept critică, susținând că efectivele mari de păsări pot compromite complet suprafețe întregi.

„Când vezi un câmp de ciori, când pleacă, pleacă cu producție cu tot și îți lasă câmpul negru. Vorbesc foarte serios”, a spus acesta, adăugând că fermierii ajung să folosească substanțe toxice care ulterior pot afecta chiar consumatorii.

Ministrul Barbu a afirmat că va discuta problema cu Ministerul Mediului, menționând că este o decizie ce poate necesita și implicarea premierului. „Eu voi insista, dar puteți insista și dumneavoastră la domnul prim-ministru, pentru că aveți pârghii legale”, a transmis ministrul.

Fermierii au pus pe masă și dificultățile generate de animalele sălbatice, care distrug recoltelor și infrastructura agricolă.

Deși nu a oferit detalii suplimentare în cadrul întâlnirii, ministrul Agriculturii a dat asigurări că aceste aspecte rămân în atenția ministerului și vor face obiectul unor discuții ulterioare cu instituțiile competente.

CITEȘTE ȘI: Sorin Grindeanu acuză că taxa pe sere și solarii a fost „strecurată pe furiş în lege”. „Este inacceptabil”

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...