Video „Nu mai putem să vindem”. Disperare printre ciobani cu o lună înainte de Paște, după ce exportul din România a fost interzis în UE

Data publicării:
miel printre oi la stana
Nemulțumiți de situație, fermierii se pregătesc de protest în București. Credit foto: Guliver/Getty Images

Pesta face ravagii în zootehnie. Oierii români sunt furioși că în cel mai important moment din an pentru afacerile lor nu vor putea să-și vândă mieii de Paște, pe piața europeană, din cauza restricțiilor impuse chiar de Comisia Europeană. Mai mult, în piețele din Arad și Bihor nu vor exista miei la vânzare.

Alerta de pestă și restricția de export spre Europa au distrus toate planurile crescătorilor de oi și capre din județele Arad și Bihor, chiar în cea mai bună perioadă pentru vânzarea cărnii. Interdicția e până în iunie, ceea ce înseamnă că pierderile vor fi uriașe.

Cioban: Cum poate să spună toți închid exporturile, închid tot, că oile ar fi bolnave. Uitați, cum pot să spună ei că oile astea-s bolnave, care mai de care mai frumoase, cum se spune. Asta-i fala ciobanului! Avem în jur de 250 de miei, care erau pregățiți să-i ducem la export și-acuma, dintr-o dată, ne-a dat lovitura asta. Nu mai putem să vindem!

Marcel Roșu, director DSVS Arad: Nu există posibilitatea vânzării animalelor sau ieșirii animalelor din exploatație, decât către un abator. Cu siguranță, nu se pot vinde miei nicăieri, în nicio piață în județele Arad și Bihor.

O alternativă ar fi vânzarea animalelor către țările arabe, unde nu este restricție, dar prețul de vânzare este mult mai mic decât cel de pe piața europeană.

David Faur, crescător de oi: Comerțul e blocat, nu se știe cât, 40, 60 de zile. Iunie, am aflat noi ca știre, dar sperăm să treacă și să putem da și noi mieii, ne-au costat foarte mult. Pierderile vor fi până la 40%.

Ion Țurcănaru, crescător de oi: O să falimentăm 80% din noi, o să rămână ăștia care au 100 de oi, care umblă ei cu ele. E dezastru cu zootehnia, e în sapă de lemn. Nu știu ce-om face. Arabii dau 17 lei și anul trecut era 24 kilogramul de miel. 24, 25 de lei. Dacă acum e 17 lei, după Paștele nostru cât o să fie, 12 lei?!

Nemulțumiți de situație, fermierii se pregătesc de protest în București.

Ioan Sterp, vicepreședinte Asociația Profesională a Crescătorilor de Oi din România: Luni dimineața, pe 24 martie, o să mergem în fața Guvernului. Foarte multă lume o să fie, pe mine m-au sunat sute de fermieri. Așa au zis guvernanții ăștia ai noștri, că nu știu. Se urmărește distrugerea sectorului, habar nu avem ce se întâmplă.

Virusul a fost descoperit într-o fermă exportatoare de ovine din Bihor la începutul lunii martie. Interdicțiile expiră după data de 8 iunie.

reporter: Bogdan Băcilă
operator: Bogdan Băcilă, Cristian Kovacs

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când se bagă muşcatele în casă. Pregătirea lor pentru iarnă, udarea se răreşte
Digi FM
Adela Popescu, "scrisoare" de dragoste și apreciere pentru mama ei: "Nu mai știu pe nimeni ca ea. Nu m-a...
Pro FM
Paris Jackson, sinceră despre procesul prin care a scăpat de dependența de alcool și heroină: "A fost ca un...
Film Now
Marele regret al lui Al Pacino, dezvăluit după moartea lui Diane Keaton. „Ea a fost dragostea vieții lui”
Adevarul
Prima țară din UE care introduce ziua de lucru de 13 ore: muncitorii din fabrici, magazine și hoteluri vor...
Newsweek
Dubla măsură: 1.000.000 salarii cresc cu 300 lei. 4.700.000 pensii „înghețate” un an. Care e motivul
Digi FM
Noi indicii despre starea lui Michael Schumacher. Un jurnalist face dezvăluiri la aproape 12 ani de la...
Digi World
Planeta Y? Astronomii au găsit noi indicii despre o lume ascunsă în sistemul nostru solar
Digi Animal World
Momentul când un bărbat este atacat de un urs într-o parcare. Imaginile au devenit virale
Film Now
Reacția lui Jennifer Lopez când un fan a îngenuncheat în fața ei. Actrița pășea pe covorul roșu la premiera...
UTV
D’Angelo, legenda muzicii neo-soul, a murit la 51 de ani. „Lăsați lumea să-i celebreze darul muzicii"