Sari la conținut

Peste 44.000 de porci vor fi sacrificaţi după confirmarea virusului PPA

Toţi porcii din exploataţia unde a fost confirmat virusul Pestei Porcine Africane (PPA), respectiv 44.580 capete, vor fi sacrificaţi iar carcasele vor fi distruse, informează luni Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), potrivit Agerpres.

Misconceptions Surrounding Eating Pork And The Swine Flu Lower Hog Prices

Foto: Guliver/Getty Images

Ancheta epidemiologică demarată de ANSVSA în data de 28 iunie, ca urmare a depistării virusului Pestei Porcine Africane (PPA) într-un abator aparţinând unei exploataţii comerciale de creştere a porcilor din judeţul Tulcea, precum şi rezultatele examenelor de laborator au confirmat prezenţa acestuia şi în fermele aparţinând aceleiaşi exploataţii

„Conform procedurilor, vor fi sacrificaţi toţi porcii existenţi în exploataţie (44.580 de capete), de la care se va preleva un număr suficient de probe, rezultatele de laborator urmând a fi utilizate în cadrul investigaţiilor epidemiologice, pentru determinarea modului în care a fost introdus virusul pestei porcine africane în exploataţie. Carcasele suinelor vor fi distruse sub supraveghere oficială. Pentru această operaţiune au fost aduse din judeţul Timiş, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, patru incineratoare mobile”, menţionează sursa citată.

După depopulare, vor urma operaţiunile de curăţare mecanică, dezinfecţie, deratizare şi dezinsecţie a zonelor afectate şi a mijloacelor de transport.

Personal sanitar veterinar va participa, alături de reprezentanţi ai poliţiei, la controale în trafic şi la alte verificări specifice, pentru asigurarea respectării măsurilor de carantină impuse şi a restricţiilor de circulaţie.

ANSVSA a dispus detaşarea de personal de specialitate din alte zece judeţe iar la acţiunile care se desfăşoară în focar sunt prezenţi preşedintele Autorităţii, Geronimo Brănescu, şi o echipă de specialişti din cadrul ANSVSA, de la nivel central. De asemenea, pentru a veni în sprijinul autorităţilor, au sosit doi experţi din partea Comisiei Europene, care vor participa la evaluarea situaţiei şi vor oferi consultanţă de specialitate pentru o gestionare operativă.

Este pentru prima dată când se confirmă această boală într-o exploataţie comercială de creştere a porcilor.

Prefectul judeţului Tulcea, Lucian Furdui, a anunţat, în 21 iunie, că aproximativ 500 de suine au fost eutanasiate în ultimele două săptămâni, din cauza suspiciunilor de pestă porcină africană (PPA) apărute în unele comunităţi izolate din Delta Dunării.

Tot în luna iunie a acestui an, Ucraina a notificat trei focare de pestă porcină africană la porcii domestici, în localităţile situate în apropiere de graniţa cu România. Potrivit sursei citate, porcii bolnavi dar şi animalele care au fost în contact cu aceştia au fost ucişi conform procedurilor, realizându-se ecarisarea cadavrelor.

Pesta Porcină Africană a fost confirmată anul trecut în România pentru prima dată într-o gospodărie particulară de la periferia municipiului Satu-Mare.

Virusul care provoacă Pesta Porcină Africană este inofensiv pentru oameni şi pentru alte animale, însă, pentru mistreţi şi porcii de fermă, boala - pentru care nu există încă un vaccin - este mortală în aproape toate cazurile, ducând la decesul animalelor în termen de 10 zile. 

 

Etichete: porci , ansvsa , tulcea , pesta porcină africană , porci sacrificati

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale