Petre Daea: Nu va pieri creşterea porcului în gospodării

Data publicării:
porci shutterstock_763011463
Foro

Creşterea porcului în gospodării nu va pieri, dar trebuie respectate regulile sanitar-veterinare, a declarat miercuri seara ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, adăugând că toţi crescătorii afectaţi de pesta porcină africană vor primi despăgubiri, pentru că "boala o suportă statul, nu ei".

porci shutterstock_763011463
FOTO: Shutterstock

"Fiecare om va primi bani. Dacă porcii nu au fost crotaliaţi, se crotaliază acum. De aceea am modificat HG 1214, lucrând noaptea cu toţi specialiştii, pentru a face acest lucru ca să putem linişti populaţia, să înţeleagă oamenii că boala o suportă statul, nu ei. Îi despăgubim pe toţi, pentru că este firesc să facem acest lucru. Am făcut acte normative în acest sens. A doua veste bună pe care trebuie să o spun: nu dezarmăm. După o moarte mai vine şi o naştere. De asemenea, cel mai important lucru pe care trebuie să îl spunem oamenilor este că nu va pieri creşterea porcului în gospodării. Sigur, trebuie reguli sanitar-veterinare şi trebuie respectate, ca să putem să prevenim. Prevenţia înseamnă ca tu, ca şi crescător, să iei aceste măsuri (...)", a precizat Petrea Daea, la Realitatea TV.

El a subliniat că pentru crescătorii care nu au porcii din gospodării crotaliaţi la momentul sacrificării operaţiunea de crotaliere se face imediat, pe loc, şi se introduce în evidenţă.

"Pentru a nu îngreuna situaţia aceasta de plată, pentru ei am modificat anexa nr. 3, pentru a face pe fiecare gospodărie în parte. Fiecare animal are numărul de crotalie, trebuie să cunoaştem exact evidenţa... şi categoric da, oamenii vor avea voie să mai crească porci în gospodării", a explicat Daea.

Întrebat dacă există vreun temei legal pentru a ucide porcii care nu sunt bolnavi, ministrul a răspuns că aceasta este o hotărâre luată de comitetul local pentru combaterea bolilor din zonele respective.

"Regula pe care trebuie să o aplicăm în România este dispoziţia medicului veterinar pe baza planului de contingenţă pe care îl avem ca manual de lucru, pe care l-am autorizat prin Hotărâre de Guvern şi care este instrumentul de lucru la nivelul Uniunii Europene şi în toate ţările. Medicul veterinar este cel care decide, observă ce este în focare, analizează dinamica acestei boli şi decide în consecinţă (...) Medicul veterinar este Dumnezeul bolii. El trebuie ascultat", a răspuns şeful de la Agricultură.

Acestuia i s-a cerut să explice de ce nu semnalizează "modul inacceptabil" în care intervine ANSVSA în cazul pestei porcine africane şi de ce nu a cerut demisia preşedintelui acestei instituţii.

"În situaţia asta grea pe care o are ţara, noi trebuie să ne adunăm, nu să punem pistoale pe oameni că nu au făcut nimic (...). Acum, când toată ţara este antrenată în această luptă cu virusul, trebuie să ne adunăm toţi, să fim unul lângă altul şi să facem corp comun în combaterea acestei molime pentru care UE şi lumea s-au adunat, au internaţionalizat lupta, iar noi în ţară trebuie să ne păruim unul cu altul? Nu. În momentele acestea critice trebuie să ne dăm mâna şi să punem fiecare la locul nostru contribuţia necesară, pentru că aici nu e care pe care, ci care cu care", a răspuns Daea.

Ministrul a afirmat că nu este mulţumit de situaţia în care se află România din cauza pestei porcine africane, dar susţine că în fiecare zi analizează situaţia şi are discuţii cu specialiştii şi, mai mult decât atât, "în fiecare zi m-a deşteptat pesta porcină şi mă adoarme grija pestei porcine".

Întrebat dacă are reproşuri faţă de ANSVSA, Daea a declarat: "Îi reproşez ce îmi reproşez şi mie: că nu am fost şi o lume întreagă nu este în stare să pună stavilă acestui virus".

"Reproşez ştiinţei în primul rând că nu a găsit până la această dată, în condiţiile în care această boală este de 41 de ani în Sardinia, soluţia pentru a preveni această molimă", a adăugat el.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri