România, printre performerele Europei la șase culturi vegetale, anul trecut. Începe competiția pentru 2019

tractor camp teren agricol agricultura camp shutterstock_333199988
FOTO: Shutterstock

Începe competiția pentru podiumul european la producțiile vegetale. După recoltele din această vară și din toamnă, vom afla performerii europeni din anul agricol 2019. Anul trecut, România s-a aflat în plutonul celor mai mari producători europeni la șase culturi vegetale, scrie fermierinromania.ro.

Să ne amintim distribuția producțiilor principalelor culturi din anul 2018, la nivelul Uniunii Europene:

– 75,8% din producţia totală de grâu a fost obținută de şapte state membre UE: Franța, Germania, Regatul Unit, România, Polonia, Spania, Italia.

România s-a situat pe locul patru, în Uniunea Europeană, la producția de grâu, cu 7,3% din totalul producției UE, în condițiile în care ponderea culturii grâului în suprafaţa totală cultivată cu grâu în Uniunea Europeană a crescut, faţă de anul precedent, cu 0,5%.

– 81,6% din producţia totală de porumb boabe a fost obținută de şapte state membre: România, Franța, Ungaria, Italia, Polonia, Spania, Bulgaria.

România a ocupat primul loc la producția europeană de porumb, fiind și cel mai mare cultivator de porumb boabe din UE (mai mult de o pătrime). Ponderea în totalul culturilor cu porumb europene a crescut, în anul 2018, cu 0,4%, comparativ cu anul 2017.

– 90,5% din producţia totală de floarea soarelui a fost obținută de cinci state membre: România, Bulgaria, Ungaria, Franța, Spania.

România a ocupat primul loc în Europa, la producția de floarea soarelui, și primul loc la suprafaţa cultivată cu floarea soarelui (aproximativ o pătrime din suprafaţa totală cultivată cu floarea soarelui în UE).

– 84,1% din producţia totală de rapiţă a fost obținută de şapte state membre: Franța, Germania, Regatul Unit, Polonia, România,Cehia, Ungaria. Franța și Germania au obţinut aproximativ jumătate (43,2%) din producţia totală comunitară.

România s-a plasat pe locul cinci la producția europeană de rapiță și pe locul patru din punctul de vedere al suprafeței cultivate, iar ponderea acesteia în suprafaţa totală cultivată cu rapiţă a Uniunii Europene a crescut cu 0,2%comparativ cu anul precedent.

– 86,1% din producţia totală de soia boabe a fost obținută de cinci state membre: Italia, România, Franța, Croația, Austria. Italia a obţinut 41,1% din producţia de soia boabe a Uniunii.

România a ocupat locul al doilea în UE, la producția de soia boabe (16,1% din totalul UE), și tot pe locul al doilea s-a plasat din punctul de vedere al suprafeței cultivate, după Italia.

– 79,5% din producţia totală de cartofi a fost obținută de şapte state membre: Germania, Franța, Polonia, Olanda, Regatul Unit, Belgia, România.

România a ocupat locul șapte la producția europeană de cartofi și locul patru în ierarhia statelor membre, din punctul de vedere al suprafețelor cultivate, după Polonia, Germania şi Franţa.

Sursa: INS

Primele rezultate așteptate, la producția de orz

Recoltarea orzului și a orzoaicei este în derulare în România. Startul l-au dat județele Constanța și Ialomița, în data de 14 iunie a.c., potrivit informării Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Anul trecut, producția de orz a României a totalizat 1,87 milioane tone, în scădere cu aproape 36.000 de tone față de anul anterior, de pe o suprafață cultivată de 423,5 mii hectare, din care 421,6 mii hectare majoritar privată, potrivit datelor comunicate de INS. 1,3 milioane tone de orz au fost exportate de România în 2018, în valoare totală de 235,8 milioane euro.

Comisia Europeană – DG Agri estimează, pentru acest an, o producție de orz cifrată la 61 milioane tone, la nivelul Uniunii, și un stoc, la finalul anului comercial 2019/2020, de 8 milioane tone, în creștere față de anul anterior.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale