Şeful ANSVSA: Avem 524 de focare de pestă porcină. Evoluţia este explozivă

Data publicării:
Organic Farms Likely To Benefit From Dioxin Scandal
Foto: Guliver/ Getty Images

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Răducu Brănescu, a anunţat, miercuri, că România se confruntă cu o ”evoluţie explozivă” a pestei porcine africane, fiind 524 de focare în întreaga ţară. Până acum au fost sacrificate aproape 50.000 de animale, stabilindu-se că virusul a intrat în ţară prin introducerea ilegală de produse infestate, în zona de nord a ţării, dar şi adus de porcii mistreţi, în Delta Dunării.

Organic Farms Likely To Benefit From Dioxin Scandal
FOTO: Getty Images

”Începând cu 9 iunie, avem o evoluţie destul de agresivă în zona de sud-est a României, intrată prin Rezervaţia Naturală Biosfera Dunării, o evoluţie explozivă, care generează o sitiuaţie epidemiologică nespecifică. Avem în acest moment în evoluţie 524 de focare de pestă porcină africană, 521 localizateîn gospodării ale populaţiei, trei în exploataţii profesionale”, a anunţat, miercuri, preşedintele ANSVSA, Geronimo Răducu Brănescu, după şedinţa Comitetului Naţional de Urgenţă pentru combaterea pestei porcine africane.

Potrivit acestuia, cea mai mare exploataţie afectată se află în judeţul Tulcea, fiind sacrificaţi dintr-un singul loc 43.843 de porci.

”În total, au fost eliminate, ucise, un număr de 49.816 porcine, la nivelul întregii ţării. Au fost afectate 94 de localităţi – 14 în judeţele Satu Mare, Bihor, Sălaj şi 80 în judeţele Tulcea, Contanţa, Galaţi, Brăila şi Ialomiţa.

”Infestarea, din datele pe care le avem, în nord-vest s-a produs prin introducere ilegală de produse provenite de la animale sacrificate în stare patologică, bolnave sau purtătoare a virusului, iar în partea de est, prin migraţia porcilor mistreţi, la nivelul Biosferei Delta Dunării, de unde, prin contact cu porcii domestici aflaţi riverani s-a extins la gospodăriile populaţiei”, a mai spus Geronimo Răducu Brănescu.

Comitetul Naţional de Urgenţă pentru combaterea pestei porcine africane a fost convocat, miercuri, pentru stabilirea de noi măsuri în vederea combaterii virusului.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri