Sprijin financiar de urgenţă pentru agricultorii afectaţi de seceta în 2025. Plăţile vor fi efectuate până la sfârşitul anului

Data publicării:
teren agricol afectat de seceta
FOTO: Facebook Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă un sprijin de 333 de lei/hectar, echivalentul a 63 de euro, pentru fermierii ale căror culturi de porumb şi floarea-soarelui au fost grav afectate de seceta pedologică de anul trecut, valoarea ajutorului reducându-se treptat în funcţie de gradul de afectare. Ajutorul de urgenţă a fost aprobat în şedinţa de Guvern de vineri şi presupune o alocare totală de 155,36 milioane de lei (echivalentul a 29,6 milioane euro). El urmează să fie plătit, cel târziu până la sfârşitul anului, potrivit oficialilor de la MADR.

„Sprijinul financiar este în cuantum de până la 333 lei/hectar (echivalentul a circa 63 euro/ha), iar culturile eligibile pentru acordarea ajutorului sunt porumbul şi/sau floarea soarelui. Toate plăţile reprezentând acest grant vor fi procesate prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în limita bugetului aprobat. Termenul-limită pentru efectuarea plăţilor către fermieri este 31 decembrie 2026”, transmite MADR.

Instituţia informează că, în şedinţa Guvernului de astăzi, 18 septembrie 2026, a fost aprobată o hotărâre prin care se acordă un sprijin financiar de urgenţă în agricultură, destinat producătorilor agricoli din sectorul vegetal ale căror suprafeţe cultivate cu porumb şi floarea soarelui au fost grav afectate de seceta pedologică manifestată în anul 2025.

„Resursele financiare totale necesare implementării acestei scheme de sprijin se ridică la 155.361.520 lei (echivalentul a 29.600.000 euro, calculat la cursul de 5,2487 lei/euro)”, precizează Ministerul Agriculturii.

Prin acordarea acestui ajutor se urmăreşte compensarea parţială a pierderilor suferite de fermieri din cauza secetei severe şi asigurarea resurselor necesare continuării activităţii agricole, fără a distorsiona piaţa sau concurenţa.

Măsura este adoptată în baza Regulamentului (UE) 2026/1698 al Comisiei din 10 iulie 2026, care stabileşte sprijinul financiar de urgenţă pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile şi dezastre naturale în mai multe state membre, inclusiv România, precizează MADR.

Fondurile de 155,36 milioane de lei sunt asigurate din două surse. Pe de o parte, este vorba de finanţare europeană nerambursabilă (50%): 77.680.760 lei (echivalentul a 14.800.000 euro) prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar pe de altă parte de la bugetul de stat (50%) - 77,68 milioane lei alocaţi prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2026.

„Venim în sprijinul cultivatorilor de porumb şi floarea-soarelui, culturi care au fost grav afectate anul trecut de seceta pedologică. Sprijinul financiar pentru suprafeţele care au fost afectate în proporţie de 100% în 2025 este de până la 333 de lei/hectar, echivalentul a 63 de euro, şi se reduce treptat în funcţie de gradul de afectare. Deşi această sumă este sub cea solicitată iniţial de Ministerul Agriculturii, ea reprezintă totuşi o dublare, din bugetul de stat, a ajutorului de urgenţă acordat de Uniunea Europeană, iar prin adoptarea hotărârii de Guvern de astăzi asigurăm efectuarea plăţilor cel târziu până la sfârşitul anului”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii şi dezvoltării rurale.

Fondurile se acordă pentru suprafeţele agricole care au fost afectate de seceta pedologică în procente cuprinse între minimum 30% şi maximum 100% inclusiv, atestate prin procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor. Schema se aplică pe întregul teritoriu al României, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii, precizează MADR.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...