Video Tanczos Barna, după protestul fermierilor: „Resping categoric aprecierile că în ultimele luni nu s-a întâmplat nimic”

Data actualizării: Data publicării:
Romania Farmers Protest
Ciobani la protestul din 15 septembrie 2026. Sursa foto: profimedia images

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a respins miercuri criticile potrivit cărora autoritățile nu ar fi acționat în ultimele luni în problema restricțiilor care afectează fermierii români. El a susținut, la Palatul Victoria, că Ministerul Agriculturii a menținut un dialog constant cu organizațiile reprezentative și că România a făcut demersuri inclusiv la nivelul Comisiei Europene.

Declarațiile vin după noile proteste ale fermierilor. Tánczos Barna a amintit că, în urmă cu câteva săptămâni, reprezentanții agricultorilor au participat la un protest autorizat, în urma căruia au fost invitați la discuții la Guvern.

„Am mai avut proteste din partea fermierilor, nu demult, acum câteva săptămâni, proteste anunțate, autorizate, un protest care s-a terminat cu un dialog constructiv de peste două ore, un protest la care eu personal am invitat asociațiile organizatoare, care au anunțat protestul, la un dialog aici, în Palatul Victoria. Am avut un punct de plecare și un dialog constructiv, din care au rezultat acțiuni comune împreună cu fermierii”, a declarat ministrul interimar.

El a precizat că discuțiile cu organizațiile de fermieri au fost constante după apariția focarelor și după primele decizii adoptate de Comisia Europeană.

„Începând cu luna mai, de când au apărut acele focare, începând cu luna iunie, când au venit primele decizii ale Comisiei Europene, am menținut un dialog constant cu asociațiile reprezentative. Am avut ședințe care au durat ore întregi, am avut întâlniri la care au participat zeci de persoane, poate chiar și o sută, și, în ultimele două luni, din acest dialog constant și din platforma asigurată de Ministerul Agriculturii pentru dialogul între fermieri și autoritatea responsabilă sanitar-veterinară au izvorât inițiative comune, nu doar la nivel național, ci la nivel european”, a afirmat Tánczos Barna.

Ministrul interimar a susținut că unele dintre aceste inițiative au vizat nu doar România, ci și „celelalte state membre care se află în aceeași situație cu noi și nu au avut inițiativele noastre, motiv pentru care resping categoric toate acele aprecieri care au spus că în ultimele luni nu s-a întâmplat nimic”: „Trebuie întrebate aceste asociații, inclusiv cei care au fost ieri în piață, pentru că demersurile noastre comune au început cu întâlniri la nivelul Uniunii Europene, cu comisarul pe această problemă și cu domnul Olivér Várhelyi”, a continuat el.

Discuții înaintea deciziei Comisiei Europene

Tánczos Barna a relatat că a solicitat de urgență o întâlnire cu comisarul european Olivér Várhelyi după ce autoritățile române au aflat că urma să fie adoptată o decizie privind suspendarea exporturilor.

„Cu dânsul m-am văzut exact în ziua premergătoare deciziei, pentru că, atunci când am aflat de la colegii noștri, de la Reprezentanță, că urmează să vină o decizie radicală de suspendare a exporturilor, am pus lumea pe telefon, l-am sunat pe domnul Várhelyi, am stabilit în 24 de ore o întâlnire”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii.

Acesta a criticat măsura adoptată de Comisia Europeană, pe care a calificat-o drept „drastică” și „disproporționată”, subliniind însă că restricțiile nu au vizat exclusiv România.

„Ar trebui să înțelegem de unde pleacă această măsură drastică, disproporționată din punctul meu de vedere, dar măsură luată, din păcate, de Comisia Europeană, și nu doar în cazul României, ci și în cazul Bulgariei, în cazul Greciei, în cazul Croației, în cazul Ciprului”, a spus Tánczos Barna. Ministrul interimar a precizat că România a purtat cel puțin două runde de discuții cu Olivér Várhelyi pe această temă.

Citește și Ciobanii, după discuțiile de la Cotroceni: „Dacă nu se iau măsuri, ne-am gândit să mergem cu 4-5 autocare la Bruxelles”

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro