Taxele lui Trump pun sub semnul întrebării planurile fermierilor greci de a exporta feta în SUA, după ce în 2019 au scăpat de tarife

Data publicării:
profimedia-0982838572
Magazin care vinde brânză feta în Salonic, Grecia Foto: Profimedia

O mică cooperativă formată din 1.200 de crescători de animale, producători de feta în peninsula Peloponez, avea un obiectiv important în acest an: pătrunderea pe piaţa Statelor Unite. În 2019, Grecia a reuşit să obţină o exceptare a brânzei feta de la tarifele impuse de SUA asupra produselor europene. Însă decizia preşedintelui Donald Trump de a impune miercuri un tarif de 10% pentru majoritatea bunurilor importate în SUA pune sub semnul întrebării planurile exportatorilor greci, transmite Reuters.

Uniunea Europeană, în pofida statutului de aliat apropiat, nu a fost scutită, fiind vizată de tarife „reciproce” de până la 20%, scrie News.ro.

„Ce parte din aceste taxe va fi suportată de consumatorul final… şi unde se va opri bila pe ruletă, rămâne de văzut”, a declarat directorul general al cooperativei, Konstantinos Latsis, din camera frigorifică a fabricii, unde 6.000 de butoaie de fag conţin feta care se maturează în saramură timp de cel puţin două luni.

Cooperativa din Kalavrita, una dintre numeroasele entităţi care produc acest sortiment de brânză sărată din lapte de oaie, furnizează anual circa 5.000 de tone de feta maturată în butoi sau cutii, pentru piaţa din Grecia.

Feta, considerată marcă protejată în Uniunea Europeană din 2022, este produsă în Grecia de peste 6.000 de ani. Anul trecut, ţara a produs aproximativ 140.000 de tone de feta, cu o valoare estimată la 800 de milioane de euro. Aproximativ 8% din exporturi au fost direcţionate către Statele Unite – un volum care s-a dublat în ultimii patru ani.

Acum, producătorii greci de lactate se tem că noile tarife americane ar putea înjumătăţi exporturile de feta către SUA.

„Mă tem că feta nu va mai scăpa de tarifele americane de data aceasta. Trebuie să găsim o soluţie, să redirecţionăm aceste cantităţi către alte pieţe”, a declarat Christos Apostolopoulos, preşedintele Asociaţiei Industriei Lactatelor din Grecia.

În pofida noilor taxe, cooperativa din Kalavrita îşi menţine planurile de extindere internaţională.

„Suntem optimişti că, indiferent de situaţie, pentru că este o piaţă foarte mare, vom reuşi, treptat, să pătrundem în ea”, a spus Latsis.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
Eva Mendes a împlinit 52 de ani, iar Ryan Gosling i-a pregătit o surpriză uriașă. „S-ar putea să mă găsiți în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elvis Presley, de la celebritate absolută la decădere. Ce ar fi produs „prăbușirea” lui: „I-a fost greu să...
Film Now
Cillian Murphy și-a dorit un actor anume în rolul fiului personajului său, în filmul „Peaky Blinders”: El...
Adevarul
Cum l-a atras Israelul pe Ali Khamenei într-o capcană mortală. Dezvăluiri din culisele asasinării...
Newsweek
Peste 30 de ani de muncă și o pensie care abia îi ajunge pentru facturi. Poate pensionarul cumpăra vechime?
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Daniel, fiul lui Liam Neeson, după ce a fost supus unei intervenții pe cord: Am tras lozul scurt, nu trăiți...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii