Al cincilea an pe pierdere pentru Sony. De la primul telefon cu ecran color la pana de idei

Data publicării:
sony

În ultimii ani pe piaţa tehnologiei au avut succes două tipuri de companii. Cele care au lansat produse inovatoare, precum Apple, şi cele care au ştiut să copieze produsele inovatoare ale altora, precum Samsung.

Pe această piaţă japonezii de la Sony au rămas captivi între două lumi. După ce Apple a lansat iPhone-ul, Samsung a contraatacat cu gamă întreagă de telefoane inteligente cu performanţe asemănătoare dar mai ieftine. Cei de la Sony s-au dezmeticit prea târziu. Abia în 2012 au renunţat la o alianţă cu Ericsson care nu mai funcţiona şi au lansat primul lor telefon inteligent produs pe cont propriu, Xperia. Însă în 2012, telefonul Sony nu mai aducea nimic nou.

Aceasta este marea problemă a Sony. Nu mai reuşeşte să lanseze produse inovative şi interesante, după cum spune şi o analiză realizat de CNBC.

În ultimii ani Sony a ratat în repetate rânduri oportunitatea de a revoluţiona piaţa IT. La începutul anilor 2000 Sony, în colaborare cu Ericsson, era prima companie care lansa un telefon cu ecran color. Însă aceea a fost ultima mare inovaţie a japonezilor în industria telefoanelor. Sony putea să lanseze şi o tabletă cu mult înaintea iPad-ului de la Apple. Însă compania japoneză nu a reuşit să conştientizeze potenţialul unui asemenea dispozitiv.

De altfel, Sony are şi acum câteva electronice care ar putea ajuta relansarea companiei dacă vor fi promovate aşa cum trebuie. Cele mai mari aşteptări sunt din partea televizoarelor Sony Ultra HD. Acestea au o rezoluţie dublă faţă de primele generaţii ale televizoarelor de înaltă definiţie, iar Sony i-ar putea ţinti cu ele pe clienţii dispuşi să plătească oricât pentru o imagine de calitate.

În acelaşi timp Sony trebuie să ţină cu dinţii de popularitatea pe care au câştigat-o consolele sale de jocuri video PlayStation. Consolele au rămas ultimele produse Sony care continuă să aibă vânzări excelente la nivel mondial. Şi în acelaşi timp sunt singurele produse Sony care au rămas populare în rândul tinerilor.

Însă, în ciuda vânzărilor bune, chiar şi divizia de jocuri şi console a Sony funcţionează pe pierdere, ce e drept, în scădere.

Compania japoneză va vinde anul acesta divizia de laptopuri Vaio, care, de asemenea au pornit de la o idee bună, dar pusă greşit în practică. Laptopurile Sony Vaio ar fi trebuit să concureze direct cu laptopurile produse de Apple. Dar până la urmă, laptopurile japoneze s-au dovedit a fi prea scumpe pentru performanţa lor, aşa că vânzările au fost slabe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri