ANAF invită firmele la discuţii despre Declaraţia 088

Data publicării:
logo anaf crop-2

logo anaf crop-2

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a lansat miercuri o invitaţie către firme pentru a avea discuţii pe marginea Declaraţiei 088, prin care un contribuabil este evaluat de către funcţionarii Fiscului din punct de vedere al capacităţii de a desfăşura activităţi economice în sfera TVA, potrivit News.ro. Invitația vine după mai multe probleme întâmpinate în ultima perioadă de antreprenori.

Formularul 088 şi Formularul 394, declaraţia informativă a contribuabilului privind achiziţiile şi livrările pe teritoriul naţional, au fost criticate de către firme, din cauza îngreunării unui proces birocratic şi aşa dificil. ANAF încearcă, după criticile din ultima perioadă, să crească gradul de deschidere în relaţia cu firmele. Fiscul a făcut o serie de simplificări şi modificări la acest formular, la sugestia firmelor.

Modificarea procedurii de anulare din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor care prezintă risc fiscal, conform analizei specifice efectuate, este realizată în urma consultărilor realizate cu mediul de afaceri”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Formularul 088 a intrat în vigoare, în varianta modificată, la începutul acestei luni. Principalele noutăţi sunt diminuarea numărului de documente solicitate, precum şi a volumului de informaţii. Totodată, conform noii proceduri, nu mai sunt, automat, notificaţi toţi cei care îşi schimbă sediul şi/sau asociaţii şi/sau administratorii pentru a depune declaraţia.

În plus, ANAF îi va notifica în viitor doar pe cei în cazul cărora a depistat un risc fiscal mediu sau mare. Toţi contribuabilii în cazul cărora Fiscul hotărăşte să anuleze codul de TVA vor fi chemaţi, în prealabil, la sediul administraţiei pentru a avea o discuţie privind cauzele deciziei, a declarat recent, pentru Profit.ro, preşedintele ANAF, Dragoş Doroş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri