ANAF verifică veniturile obținute în străinătate. Ce trebuie să facă românii care au omis să le declare

Data publicării:
ID36853_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sediu ANAF din București. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

ANAF va trimite notificări contribuabililor pentru care există diferențe între informațiile primite de la autoritățile fiscale din alte state și datele declarate în România. Instituția precizează că persoanele vizate vor putea să își clarifice situația fiscală înainte de stabilirea eventualelor obligații de plată.

Românii care au obţinut în 2025 venituri din străinătate şi nu le-au inclus în Declaraţia unică trebuie să depună formularul 212, iar dacă l-au depus deja, să transmită o declaraţie rectificativă în SPV – Spaţiul Privat Virtual, la sediul organului fiscal de domiciliu sau prin poştă, informează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Persoanele aflate în această situaţie vor primi notificări şi vor avea posibilitatea să îşi clarifice situaţia fiscală înainte de stabilirea obligaţiilor de plată.

Informaţiile privind veniturile obţinute din alte state nu au fost disponibile la momentul precompletării Declaraţiei unice, deoarece autorităţile fiscale străine transmit aceste date după expirarea termenului de depunere din România, se arată într-un comunicat al ANAF.

Contribuabilii care au realizat în 2025 venituri din străinătate pentru care există obligaţia declarării în România, dar nu le-au raportat până la 25 mai 2026, trebuie să îşi actualizeze situaţia fiscală. Instituţia precizează când există această obligaţie:

  • dacă nu a fost depusă deloc Declaraţia unică, se poate transmite acum formularul 212;
  • dacă a fost depusă deja declaraţia, dar fără menţionarea veniturilor din străinătate, trebuie depusă o declaraţie rectificativă.

De asemenea, dacă contribuabilii primesc o notificare de la ANAF, ei pot prezenta documente sau explicaţii pentru clarificarea situaţiei.

„În situaţia în care obligaţiile declarative nu sunt îndeplinite, organul fiscal poate stabili din oficiu impozitele datorate. Chiar şi după emiterea unei decizii de impunere, contribuabilii au la dispoziţie 60 de zile pentru a depune Declaraţia unică, iar decizia emisă anterior va fi anulată”, se precizează în comunicat.

ANAF a pus la dispoziţia persoanelor fizice, pentru veniturile realizate în 2025, informaţiile existente în evidenţa fiscală prin precompletarea formularului 212. Datele privind veniturile obţinute din străinătate nu au putut fi incluse automat, pentru că ele sunt comunicate ulterior de administraţiile fiscale din alte state.

Persoanele fizice care au realizat, anul trecut, venituri din străinătate pentru care Codul fiscal prevede obligaţia declarării în România, au obligaţia depunerii declaraţiei unice până la data de 25 mai 2026 inclusiv, potrivit dispoziţiilor art.122 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precizează reprezentanţii ANAF.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Parlamentul, aviz pozitiv pentru creșterea unor pensii. Trebuie depusă o simplă cerere să iei banii
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...