Angajaţii germani, împărţiţi în norocoşi şi asupriţi

Data publicării:
angajati germani

În Germania, salariul mediu din industria auto e de peste 61 de dolari pe oră. Mult mai mult faţă de nici 5 dolari în Romania şi dublu chiar şi faţă de Statele Unite. Pentru a ţine costurile de personal sub control, producătorii apelează la subcontractori, de regulă firme de dimensiuni reduse unde lucrătorii nu sunt reprezentaţi de sindicate. Acolo salariile sunt mai mici, orele suplimentare sunt plătite mai prost şi angajaţii pot fi concediaţi mai uşor.

Unul din trei muncitori din industria auto germană nu lucrează direct pentru marii producători, ci pentru subcontractorii acestora. E o modalitate de a scurcircuita sindicatele, foarte puternice în Germania, şi cel mai important, o modalitate de a proteja marjele de profit.

Analiştii de la Bloomberg vorbesc de ruperea pieţei muncii în două - cei cu contracte permanente şi cei care lucrează pe contract, unii au parte de salarii mari şi de protecţie, iar ceilalţi, din ce în ce mai mulţi la număr, sunt vulnerabili. Criticii sunt de părere că este dizolvat tocmai modelul care a făcut din Germania o ţară cu industrie dezvoltată, e eliminată participarea directă a lucrătorilor la conducerea companiilor şi se strică prietenia dintre angajat şi angajator.

Şi de la Bismarck încoace acesta a fost modelul german - parteneriatul dintre patron şi angajaţi pentru un bine comun.

Social democraţii din guvern militează pentru îngrădirea producătorilor şi limitarea subcontractării.

Însă din unghiul producătorilor, lucrurile se văd altfel. Daimler, BMW şi Siemens sunt de părere că tocmai subcontractarea face ca sectorul auto să poată angaja 3,7 milioane de oameni. Piaţa e dinamică, flexibilă, se poate mula rapid pe nevoi şi mai mult decât orice, reduce lipsa de competitivitate a costurilor pe care o are Germania tocmai fiindcă mâna de lucru e atât de scumpă. Şeful de personal de la Daimler declară că nu îşi pot permite să ofere salarii mari tuturor.

Pe piaţă, aceste costuri se traduc în pierderea competitivităţii faţă de alţi producători. Dacă subcontractarea ar fi îngrădită, marile companii ar putea fi nevoite să-şi mute uzinele în ţări cu forţă de muncă mai ieftină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri