ANPC a retras temporar ordinul prin care ar trebui afișat adaosul comercial. Piedone: „Nu înseamnă o creștere de preț”

Data actualizării: Data publicării:
cos de cumparaturi cu alimente in supermarket
Coş de cumpărături. Foto: Getty Images

Ordinul ANPC prin care adaosul comercial ar trebui să fie afișat lângă fiecare produs agro-alimentar a fost retras „pentru îndreptare eroare materială”, la o zi după ce a fost propus. Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, spune că „a pune o etichetă în plus nu înseamnă o creștere de preț nici măcar semnificativă raportat la informarea pe care trebuie să o aibă direct consumatorul”.

Ordinul ANPC urmează să fie repus în consultare publică în cursul zilei de marți sau cel târziu miercuri. Ulterior, în 30 de zile ar urma să fie publicat și în Monitorul Oficial cu o aplicabilitate de încă 30 de zile.

Comercianții ar urma să fie obligați să pună la raft, pe lângă prețul de vânzare, adaosul comercial de la producător, nu de la distribuitor. Astfel, clientul va fi informat cu privire la adaosul comercial pe care îl are produsul alimentar aflat la vânzare.

Restaurantele nu sunt vizate. În meniu va fi notat doar prețul final al mâncării comandate, însă vor fi aplicate inclusiv pe site-urile online. Lângă produsul aflat la vânzare ar trebui să apară afișat adaosul comercial practicat, cu aceeași culoare, același font și aceeași dimensiune.

În cazul în care vor fi comercianți care nu vor pune acest adaos comercial la raft sau în mediul online, aceștia riscă amenzi de până la 10.000 de lei, oprirea temporară a vânzării produsului respectiv sau oprirea temporară a serviciilor economice.

Feliciu Paraschiv, reprezentant al comercianților mici și mijlocii, spune că implementarea acestei măsuri ar impune o modificare semnificativă a sistemelor de etichetare și afișare a prețurilor.

„Asta probabil va duce la creșteri de costuri și implicit la creșteri de prețuri. Adaosul comercial este un element esențial al strategiei fiecărui retailer. Obligația de a-l dezvălui ar putea afecta concurența. Cred că o să apară o presiune asupra unor retaileri și în special al celor mici, care datorită faptului că nu au putere mare de negociere, fiind mai mici, vor fi nevoiți să practice niște adaosuri mai mari, și atunci vor fi dezavantajați față de retailerii foarte mari care vor avea adaosuri mai mici”, a mai explicat acesta.

Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, spune că „nu există o creștere de prețuri în viziunea noastră prin acest ordin, ci reducerea prețurilor, reducerea intermediarilor, intermediari la intermediari care vând în marile lanțuri, iau de la producători, trec prin 2-3 firme și poate să ia direct retailerul respectiv sau o firmă specializată”.

„A pune o etichetă în plus nu înseamnă o creștere de preț nici măcar semnificativă raportat la informarea pe care trebuie să o aibă direct consumatorul, să știe ce cumpără”, a mai precizat Piedone.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani...
Newsweek
Aerul condiționat te poate încălzi mai ieftin iarna decât crezi. Trucul simplu de setare care face diferența
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”