Apple, nevoită să caute altă țară pentru fabricarea iPhone?

iphone

Furnizorii grupului american Apple Inc. vor analiza mutarea producţiei telefoanelor iPhone din China în altă ţară, dacă tarifele impuse de SUA pentru produsele electronice importate vor creşte exploziv, însă deocamdată compania americană nu are planuri referitoare la o mutare, au declarat miercuri pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar. 


Potrivit surselor, furnizorii Apple intenţionează să păstreze modelul actual de producţie chiar dacă autorităţile americane vor introduce taxe vamale de 10% pentru smartphone-urile din China, însă vor reanaliza situaţia dacă preşedintele Donald Trump va decide să introducă tarife vamale de 25%. 

Până acum, telefoanele iPhone, din care majoritatea sunt asamblate de subcontractorul taiwanez Hon Hai Precision Industry Co. la uzinele din China şi livrate la nivel mondial, au fost scutite de războiul comercial dintre primele două economii ale lumii. Însă, luna trecută Donald Trump a declarat pentru Wall Street Journal că ar putea fi impuse tarife vamale pentru smartphone-urile şi laptopurile produse în China, cel mai mare producător mondial de electronice, potrivit Agerpres.ro. 

Grupul american Apple utilizează de mult timp China ca o bază de producţie pentru telefoane iPhone, tablete iPad şi computere Mac. În prezent, lanţul de aprovizionare al Apple include sute de companii, care culminează cu companiile de asamblare Hon Hai şi Pegatron Corp. 

Partenerii care se ocupă de asamblarea produselor Apple nu fac decât să respecte dorinţele grupului american. Mutarea unor părţi din această reţea extinsă de companii ar fi un proces dificil şi de aceea, pentru moment, grupul american a adoptat o poziţie de expectativă. Potrivit unor surse, un partener de la Apple a sugerat deja posibile locaţii alternative de producţie dar compania americană a spus că pentru moment nu este nevoie de o astfel de mutare. 

Însă situaţia ar putea să se schimbe dacă războiul comercial dintre Washington şi Beijing va escalada. Apple, care se confruntă deja cu o diminuare a cererii pentru ultima generaţie de telefoane iPhone, nu este în măsură să îşi permită o majorare a taxelor la produsele electronice importate. 

Analiştii de la RBC au calculat că introducerea unor tarife vamale de 10% ar duce la o scădere cu un dolar a câştigurilor pe acţiune realizate de Apple, dacă toate produsele vândute de Apple în SUA ar fi vizate de aceste taxe iar compania Apple ar absorbi costurile. Însă în scenariul unor tarife de 25%, absorbite de Apple, ar duce la un declin al câştigurilor pe acţiune de aproximativ 2,50 dolari. 

În primii săi ani când a fost numit în fruntea Apple, când era întrebat despre creşterea activităţilor de producţie din SUA, directorul general Tim Cook răspundea spunând că în China există competenţe mai atractive pentru a asambla produsele companiei. În ultimele luni, Tim Cook şi-a modificat punctul de vedere subliniind că unele componente ale telefoanelor iPhone sunt produse în SUA şi ulterior livrate pentru asamblare în China. 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate