Aproape 40% dintre pescarii din Delta Dunării riscă să rămână fără autorizație. „Există suspiciuni de pescuit la negru”

Data publicării:
pescuit delta dunarii
Pescuit in Delta Dunarii. Foto: Facebook / ARBDD

Aproape 40% dintre pescarii comerciali autorizați în Delta Dunării nu au realizat nici 75% din cotele de captură alocate în 2025 și riscă să nu mai primească permis anul acesta, a declarat guvernatorul Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Bogdan Bulete. Din totalul de 1.050 de pescari, 410 nu au atins pragul minim, în condițiile în care capturile totale au fost sub nivelul alocat.

Potrivit datelor oficiale, în 2025 pescarii din Deltă au avut dreptul să captureze peste 3 milioane de kilograme de pește, însă cantitatea raportată a fost de aproximativ 2,76 milioane de kilograme.

Potrivit guvernatorului Rezervației, este pentru prima dată în ultimii 11 ani când un număr atât de mare de pescari nu își îndeplinesc cotele alocate.

„Este pentru prima dată când avem un număr atât de mare de pescari ce nu şi-au îndeplinit cota. (...) Nu pot manifesta clemenţă faţă de un pescar despre care ştiu că a pescuit şi are zero în dreptul speciei scrumbie”, a declarat Bogdan Bulete, pentru Agerpres. 

Acesta a precizat că, în multe cazuri, pescarii nu au raportat capturi la anumite specii, în special scrumbia, ceea ce ridică suspiciuni privind pescuitul neraportat.

Suspiciuni de pescuit „la negru”

Guvernatorul ARBDD a atras atenția că o parte din capturi ar putea fi realizate fără a fi declarate oficial: „Un număr mare de pescari care nu vor primi permis înseamnă o cantitate mai mică prinsă. În teorie, va rămâne mai mult peşte în Deltă, dar sunt sceptic că această cantitate nu va fi pescuită la negru”.

În același timp, el a subliniat că o raportare corectă ar putea duce, în unele cazuri, chiar la majorarea cotelor de pescuit.

Autoritățile au decis la finalul anului trecut ca valabilitatea actelor necesare pescuitului comercial să fie prelungită până la finalul perioadei de prohibiție, respectiv 7 iunie.

După această dată, pescarii care nu și-au îndeplinit obligațiile ar putea pierde dreptul de a desfășura activitatea.

Cum se stabilesc cotele de pescuit

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării stabilește anual cotele de captură pentru fiecare pescar, în baza unui ordin al Ministerului Agriculturii.

Aceste cote sunt calculate pe baza studiilor științifice și a raportărilor făcute de pescari și operatorii din Deltă, pentru a proteja ecosistemul și a preveni supraexploatarea resurselor piscicole.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Jennifer Aniston și Jim Curtis ar fi început să-și plănuiască nunta: „Își doresc o nuntă simplă, pe plajă!”
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în umătate din România
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Dakota Johnson, pe lista TIME a celor mai influenți oameni în 2026. Melanie Griffith: Te iubesc. Meriți atât...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...