Asociație: Să fie redus sprijinul acordat energiei verzi

Data publicării:
parc eolian captura digi24

 

"Taxele pentru energia verde sunt o povară. De exemplu, Alro are cel mai mare preţ al energiei comparativ cu competitorii săi din Europa", a declarat luni preşedintele Consiliului de Administraţie al producătorului de energie, Marian Năstase, într-o conferinţă de presă.

Asociaţia înfiinţată de Alro Slatina, ArcelorMittal România, Lafarge, Tenaris şi Saint Gobain arată că preţul plătit pentru susţinerea energiei regenerabile este prea mare.

"Este o capacitate prea mare de producţie a energiei verzi. (...) Preţul pe care România îl plăteşte pentru a fi fruntaşă în producţia energiei regenerabile este sacrificarea competitivităţii industriale", a continuat Năstase.

Asociaţia propune ca marii consumatori să fie exceptaţi de la plata unui procent din taxele pentru energia regenerabilă şi sprijinirea proiectelor de eficienţă energetică.

Năstase a adăugat că marii consumatori de electricitate sunt puşi în situaţia de a subvenţiona "un mic sector privat, cu profituri garantat", pentru că trebuie să plătească pentru energie verde şi pentru cea în cogenerare.

"Vrem să continuăm activitatea în România şi Europa. (...) Măsurile luate până acum (de Guvern - n.r.) nu au fost suficiente", a spus directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Bruno Ribo.

Fostul Sidex lucrează la 40% din capacitate, industria cimentului la 40-50% din capacitate, Alro a atins un grad de 80%, au anunţat reprezentanţii companiilor.

De asemenea, Saint Gobain a redus investiţiile, urmare a costurilor mari ale energiei şi gazelor, a declarat directorul de achiziţii ale producătorului de sticlă, Virginia Gerea.

Năstase a mai spus că "bula certificatelor verzi" tot creşte şi la fel se va întâmpla şi cu preţul energiei pe bursa de profil OPCOM.

Companiile din Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Electricitate au exporturi de 1,3 miliarde euro şi circa 30.000 de angajaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri