Atenție la creditele prin SMS! Dobânzile sunt uriașe

Data publicării:
credit sms

„500 de lei împrumut doar cu buletinul”. Așa sună anunțul unei firme care oferă credite rapide. Trebuie doar să completezi o cerere și să dai un extras de cont pentru a primi banii. Iar la urmatorul credit e și mai simplu. Pentru a lua un astfel de împrumut trebuie să trimiți un SMS de pe telefon în care precizezi suma și perioada de rambursare. Banii îți sunt virați direct în cont și îi poți scoate de la un bancomat.

Numai în 2014 instituţiile financiare nebancare au acordat împrumuturi noi în valoare totală de 522 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane mai mult decât în 2013. Iar aproape jumătate dintre ele au o valoare mai mică de o mie de euro, adică 4.500 de lei. Cei mai multi dintre clienţi împrumută între 500 şi 1.000 de lei. Sunt pensionari ori angajați cu salariu minim pe economie.

La 500 de lei împrumutați, doar dobânda, la sfârșitul celor 30 de zile, se ridică la peste 200 de lei. Adică aproape jumătate din suma luată. Mai ales de aceea e foarte important ca astfel de credite să fie achitate la timp. Dacă întârzii cu plata creditului o lună vei da înapoi încă o dată suma împrumutată.

Pentru un astfel de împrumut, dobânda la întârziere e de 3% pe zi (!) din soldul creditului.

Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare ALB România, explică: „Dacă dintr-o sută de credite, 30 sunt pierdere, pierderea este acoperită de dobânda pe care o câștigă de la celelalte credite”.

Doar în primele trei luni ale acestui an, ANPC a primit 900 de reclamaţii privind astfel de credite. O treime, deja, din totalul pe anul trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri