Sari la conținut

Au fost desemnați constructorii primilor kilometri din Comarnic-Brașov

O firmă cu acționari ascunși, din Cipru, reclamată in anii trecuți la DNA de către Curtea de Conturi, a primit contractul pentru Comarnic-Braşov, sectorul Cristian-Râșnov. Totodată, au fost desemnați și constructorii a doi kilometri din varianta de ocolire Comarnic. 

Rapoartele de atribuire pentru lotul 5 al autostrăzii Comarnic - Braşov, secţiunea Braşov-Cristian, dar şi pentru varianta de ocolire a oraşului Comarnic au fost semnate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a precizat că în scurt timp vor începe lucrările, dacă nu vor fi depuse contestaţii.

"S-a semnat raportul de atribuire pentru lotul 5 de la autostrada Comarnic - Braşov, secţiunea Braşov-Cristian, cât şi raportul de atribuire pentru varianta de ocolire de la Comarnic, astfel încât vor începe lucrările, dacă nu vom avea contestaţii în perioada următoare", a spus Cuc.

Informațiile Digi24.ro sunt că, cel puțin în cazul lotului 5, respectiv Râșnov-Cristian și drum de legătură spre Brașov, firmele care primesc contractul sunt Alpenside SRL și Specialist Consulting. Prima firmă are acționar off-shore-ul cipriot Alpenside Holding și deci nu se poate spune cu claritate ce acționari adevărați are. Cealaltă firmă urmează să se ocupe de proiectare și este în insolvență.

Pentru lotul 1, respectiv cei doi kilometri ai centurii Comarnic, nu se știe care sunt firmele selectate de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aici au fost primite oferte de la opt asocieri, printre care figurează și Alpenside SRL.

Lucrările la autostrada Comarnic-Braşov vor începe anul acesta, la un tronson între Braşov şi Cristian, la 13 ani de la lansarea proiectului. Ministerul Transporturilor a anunţat luna aceasta că va semna, la sfârşitul lunii iunie, contractul de proiectare şi execuţie. Tronsonul de autostradă Comarnic - Braşov este împărţit în cinci sectoare, sectoarele 1 şi 5 fiind cele dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, în lungime totală de 10 kilometri. Ministrul Transporturilor spune că raportul de atribuire pentru centura Comarnic a fost semnat săptămâna aceasta şi urmează să se desemneze câştigătorul.

”Sper să nu avem contestaţii. La Buşteni urmează în perioada următoare. Deci, ce a fost deblocat timp de doi ani uitaţi că se deblochează acum", a susţinut ministrul Transporturilor. Desemnarea arbitrară a unor constructori de către CNAIR în proceduri netransparente, incorecte, fac însă foarte probabile contestațiile. În cazul lotului 5 din Comarnic Brașov Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dat dreptate în două rânduri firmei Strabag care a contestat desemnarea firmelor Alpenside-Specialist Consulting drept câștigătoare. Cu toate acestea,  CNAIR a insistat să desemneze câștigătoare tot asocierea Alpenside-Specialist Consulting. Presa buzoiană a relatat în  anii trecuți că firma Util Construct Plus, rebotezată ulterior Alpenside, a fost reclamată de către Curtea de Conturi Buzău la DNA ca urmare a faptului că se angajase să facă lucrări de deszăpezire de sute de mii de euro deși nu avea utilajele necesare.

Autostrada Comarnic - Braşov a fost promisă în ultimii zece ani în toate campaniile electorale, însă până acum nu au început niciun fel de lucări.

În schimb, în fiecare weekend, iar în perioada verii şi în cursul săptămânii, traficul pe Valea Prahovei, mai ales în zona Buşteni - Sinaia, este îngreunat din cauza numărului foarte mare de maşini care circulă pe DN 1 între Braşov şi Bucureşti.

Etichete: comarnic braşov autostrada , cnair , Razvan Cuc , alpenside

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale