AUTO. Vânzările Dacia în România au scăzut cu 30 la sută în 2012

Data publicării:
0501 20piata 20auto-42094

Franţa şi Germania au fost cele mai importante pieţe pentru Dacia şi în 2012. Cele două ţări se menţin pe primele două poziţii în topul vânzărilor încă din anul 2008. Pe următoarele locuri se găsesc Italia, Turcia şi Spania.

Piaţa românească a pierdut anul trecut trei poziţii în clasamentul vânzărilor Dacia. Astfel, ţara noastră a ajuns pentru prima dată pe locul al şaselea la nivel european.

Constructorul de la Mioveni a vândut anul trecut aproximativ 20.000 de autoturisme în România. Asta înseamnă o scădere cu 30 de procente a numărului de înmatriculări a modelelor Dacia, în comparaţie cu 2011.

Piaţa auto a scăzut în toată Europa

Scăderea vine şi pe fondul evoluţiei nefavorabile a pieţei auto româneşti. Pe parcursul anului trecut, dealerii auto au vândut în România aproximativ 73.000 de maşini, cu un sfert mai puţine decât în 2011.

De altfel, situaţia din România este similară cu cea din vestul Europei. În Italia şi în Spania vânzările s-au redus atât de mult, încât au ajuns la nivelul anilor 80.

Totodată, piaţa auto din Franţa a scăzut cu 14 procente, sub două milioane de autoturisme vândute. Asta înseamnă cea mai slabă performanţă din 1997 si până acum.

Pînă şi cea mai mare piaţă auto europeană - respectiv Germania - a scăzut, însă cu numai 3 la sută.

Evoluţia pieţelor auto din Europa

Franţa 1,9 milioane de autoturisme -14%

Italia 1,4 milioane de autoturisme -20%

Spania 0,7 milioane de autoturisme -13%

Germania 2,9 milioane de autoturisme -3%

sursa: Autodata

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani